2019... dulceaţă şi condimente

Statistic s-a mai scurs un an, ultimul din al doilea deceniu al acestui secol. Așez în sute de cuvinte câteva din bunătățile servite răbdător în anul încheiat. Sunt experiențe de fugă povestite în rânduri bine alese pentru a reda în scenă primul articol din noul deceniu. Da, anul trecut pus la zid a adunat în zeci și zeci de articole diverse experiențe personale.


Da, povestesc despre pași de fugă. În mare parte rândurile scrise anul trecut (sur)prind experiențe locale sau prin vecini în pași voioși de alergăceală. Nu este neapărat motivația de a(-mi) etala vreun mușchi încordat, ci (poate doar) de a inspira și de a (ne) scoate din zona de confort. Au fost experiențe frumoase, alergate, plimbate și savurate.

În parte, în această direcție s-a conturat acest proiect, dus înainte prin sute de ore de idei puse în practică, dezvoltând cu fiecare linie de cod acest sertar cu amintiri digitale, aşezate cronologic în funcţie de disponibilitate şi experienţe. Mulţumesc fiecărui cititor pentru minutele petrecute, descoperind cu răbdare fiecare paragraf din acest an.



Competițional aveam în plan unele trasee cu tradiție reeditate, altele noi, acceptate, dar și o parte, ce au intrat în atenția mea într-un moment anume fără prea multe planuri, dar cu experiențe memorabile. Anul a fost condimentat și cu unele experiențe mai puțin plăcute, cu așteptări mari și rezultate neașteptate. Sunt lecții învățate.

Am experimentat chiar la începutul anului fața legitimă a alergării. Au fost două experiențe de sală care m-au făcut să aleg traiectoria acestui an. Am judecat și am condamnat alegerile unora, mai ales că nu se sincronizau cu așteptările mele. M-am bucurat de porția de alergăceală dusă în pași sprinteni sau relaxați spre destinație, mai presus de statistici.


Finalul lunii ianuarie m-a prins printre alte sesiuni locale de fugă. De data asta eram voluntar şi alergăcios în curtea şcolii la Poli pe o vreme îngheţată, demnă de gerar. Am acceptat provocarea sprintenă individuală. În anii trecuţi experimentasem deja cele şase ture prinse în două sesiuni de semimaraton în echipă. Toți pentru unu și unul pentru toți.

Proba de cros este destinată ca de fiecare dată alergărilor individuale, în timp ce probele de semimaraton sunt probe pe echipe care se adresează echipelor formate din câte trei ale(r)gători, grupaţi strategic, fie masculin, mixt sau feminin. La crosul individual am bifat una din sprintenele alergări personale la limita îngheţului. Revin în echipă la mixt.


Deși scurtă în zile, luna februarie m-a (sur)prins peste limita maratonului, cu trei trasee lungi. Mai întâi, am dat curs invitației înaintate de Ilie Roșu și am alergat tricolorul simbolic, prin cetatea Râșnov și alte alei urbane. Apoi, amator, alaturi de Daniel și Valentin am alergat fără frontiere prin vecini podul Prieteniei peste Dunăre.

Una din experiențele exotice planificate, memorabile pentru anul trecut rămâne maratonul alergat în Gran Canaria. Anul 2020 aduce competiția la începutul lunii martie, fără o prezență personală la orizont. Cu siguranță voi reveni să cuceresc cu prieteni vechi și noi unul din traseele de ultramaraton în anii ce vor urma. Da, merită investiția.


Mărțișorul este primul care a zugrăvit orizonturi noi în calea pașilor de fugă. Prezențele în comunitatea adidas Runners Bucharest au completat experiențe alergate sprinten, mai întâi pe aleile pariziene, apoi pe cele grecești, doborând recorduri personale la semi. Alături de mii de alergători, am legat noi prietenii multiculturale.

A doua parte a mărțișorului m-a plasat pe poteci întortocheate, marcând cel mai bun timp pe semi din pădurea Băneasa. Am acceptat apoi provocarea de a alerga maratonul celor două ture la malul mării. Chiar dacă în acest an nu am planificată altă alergare la malul mării Negre, recunosc, este una din cele faine competiții locale de fugă.


Luna aprilie s-a remarcat în prima parte prin câteva alergări scurte, dar sprintene. Un semi cu tradiție în Brașov. Apoi a doua zi, am profitat de ocazia Uniqa de a-mi depăși timpul anterior pe distanța urbană de zece kilometri. Tot sprintenă a fost experiența la crosul Diță. Cu o porție de febră musculară după o alergare și o drumeție montană.

Prima din ultra experiențele neplanificate s-a conturat pe alei urbane pe malurile Siretului. Avea să fie primul pas. Urma nebunia din luna mai, alergând într-o singură zi două maratoane, unul eco la munte, urmat de altul pentru autism, pe nisip. A fost ocazia de a alerga din nou Raza de Speranță în echipa Carminei la mal de mare.


Am lăsat pentru 2020 experiența alergării ultra Kodzha Kaya din Balcani. Totuși jumătatea lunii mai m-a adus mai aproape de ceilalți, dedicând încă un semi alergat într-o sută de minute. Am fost iepure sprinten pentru palmaresul unui semi sub sută. Am contribuit (și) prin voluntariat după posibilități anduranța de pe tărâmul lui Dracula.

Majoritatea oportunităţilor de alergare le prind deseori din mediul online pe diverse grupuri sociale. Din principiu, nu particip la concursuri ce presupun strângeri de Like-uri. La cele unde premiile se extrag prin platforme tip random^.org respect cerinţele şi mă înscriu prin comentarii, cu şanse egale. Unele aduc premii personale, altele aduc noroc altora.


M-am aliniat în prima zi de vară la malul mării pentru a experimenta primul triatlon pe distanță lungă. Primul Fără Asfalt cu înot în marea înspumată și rece. Prima parte a lunii iunie m-a motivat să alerg mai bine de o sută de kilometri urbani pentru oceane susținând campania comunității adidas Runners. Orice pas de fugă contorizat a contat.

Partea secundă a lunii iunie mi-a purtat pașii pe cărări montane spectaculoase vechi și noi deasupra norilor, admirând mai presus de statistici vârfuri din Carpați. Am străbătut țara pentru a alerga traseul Custura retezat prin furtună, grindină și ploi. Am savurat potecile din Cheile Grădiștei, dar și scările moldovenești spre cer din Ceahlău.


Da. Mijlocul verii m-a (re)adus prin vecini pentru al patrulea an consecutiv în Balcani, alergând sprinten noua probă de maraton din cadrul Tryavna Ultra. Acolo am dus la final primul ultramaraton montan, alergat din nou anul următor pe distanța a șaptezeci și șase de kilometri și vreo trei mii de metri diferență de nivel în limitele impuse. Memorabil.

Am alergat pentru prima dată printre nori pe poteci în Maramureș. Am fost fascinat de frumusețea acestui loc magic, asortat cu una dintre cele mai spectaculoase cascade, astfel că, mi-am propus să revin în vizită până la finalul anului. Este una din experiențele cu planetele aliniate pentru a savura o aventură de neuitat în pași de alergăceală.


Anul 2020 aduce la orizont în mijlocul verii o nouă provocare, semnată Tryavna Ultra. Vor fi la orizont o sută de kilometri prin Balcani, alergați în prima parte în toiul nopții, printre licurici și sălbăticie. Mai înainte însă, sunt aliniate alte poteci ultra montane în Dolomiții Alpilor italieni, parte din cortina ultra experienței Lavaredo Ultra Trail.

Luna august a fost plină de contraste. Pe de o parte m-am bucurat de dinozaur, cealaltă porție de Retezat, susținut de Ana, reprezentând Roșia Montană. Mulțumită ei am bătut toaca în Ceahlău și am alergat voios printre nori în Ținutul Secuiesc. Apoi am alergat și turele din dumbrava, reușind să mă rătăcesc printre scaieți din ambiții prostești personale.


Competiţia 2X2 este singura organizată în România ce se desfășoară integral la peste două mii de metri altitudine, pe un traseu deosebit de tehnic, recompensat cu trei puncte ITRA. Doar prezența pașilor purtați în Făgăraș la porțile cerului reprezintă o experiență unică, parte din povestea unuia dintre cele mai dificile ultramaratoane montane din lume.

Am acceptat provocarea și am alergat (și) una din cele mai spectaculoase aventuri personale. Potecile m-au (a)dus la înălțime cucerind pe rând Moldoveanu și mai apoi Negoiu. O fugă pe creste deasupra norilor terminată după timpul limită impus. Am învățat o lecție. Siguranța este mai importantă decât un loc la urmă în rezultate și statistici.


Chiar în prima zi de septembrie ne-am adunat prin vecini, câțiva români, mai mulți bulgari, să ne bucurăm de mare în alergare, de primele raze de soare, la a patra ediție a maratonului transfrontalier Via Pontica. Evenimentul unește în fiecare an pașii de fugă pe cărările a două teritorii, o alergare fără frontiere pe coastă alintați de briza mării.

Personal, am acceptat provocarea de a rescrie anduranța maratonului pe poteci cu nisip afânat, pe porțiuni cu pământ, asfalt, pe coastă, alintați de valuri înspumate și pescăruși voioși, pe o vreme încinsă de un soare vesel, care ne-a lăsat sprinten fără energie. Anul nou aduce acest eveniment la începutul lunii mai la ceas de seară, (ne) promit organizatorii.


Septembrie aducea a patra filă de poveste personală din experienţele de voluntariat Ciucaş X3, mereu surprinzătoare. Energia voluntarilor este de fiecare dată unică şi sunt onorat că am putut fi acolo, parte din echipă. Este tradiție, cu zâmbete, cu voioșie și sănătate. Ideea de a mă implica a apărut acum cinci ani cu una din primele experiențe de voluntariat.

Oportunitatea de a fi parte din povestea Ciucaş X3 a venit chiar întâmplător. Auzisem numa' vorbe bune despre acest eveniment şi am decis alături de Luiza, să ne alăturăm acum patru ani cu pași timizi în activitățile de organizare. Am alergat de două ori maratonul. Anul trecut am alergat traseul de semi, dar şi vreo zece kilometri noaptea prin pădure.


Chiar dacă pentru anul ce vine nu mai reprezintă o prioritate, Ciucaş X3 rămâne un eveniment de suflet la care aș reveni cu drag. Am alergat în a doua parte a lunii septembrie Hășmașii. Să alerg cândva printre nori în Harghita era unul din planurile noului an. Invitația Anei s-a potrivit la fix pentru o nouă experiență fabuloasă.

Chișinăul, orașul din piatră albă, capitala vecinilor de peste Prut, a fost la finalul lunii septembrie gazda celei de a cincea ediții ale maratonului. Şi chiar dacă a fost pentru a doua oară când am avut de ales între a alerga la vecinii bulgari sau cei moldoveni, de data asta am onorat ambele invitaţii, fiind iepure moldovenesc în patru ture urbane.


Da. Medalia m-a provocat. Am acceptat invitaţia de a reveni pe aleile din Cluuuj în octombrie. Alergasem la a doua ediţie Arobs Transilvania HalfMarathon ca iepure pentru a ghida alergăcioșii şase ture urbane în ritm constant. Atunci am făcut echipă cu Tibi Ușeriu. De data asta, am alergat alături de Denisa și Flaviu rozul baloanelor colorate.

Jumătatea lunii octombrie m-a prins în capitală pentru a alerga din nou suta de minute, deşi vremea din toamnă a fost mai încinsă ca cea din primăvară. Am încheiat această experiență cu zece secunde mai devreme, bazându-mă pe estimări. Dar cu bucuria altora, ce au depăşit în alergarea unui semimaraton limita sutei la care tânjeau pentru statistici.


Luna octombrie mi-a adus și provocarea personală bodyShape. Poate nu în cel mai bun moment ales, prins cu sesiuni de anduranţă. Chiar dacă finalul a fost previzibil. Inevitabil, una din cele mai așteptate experiențe personale de fugă era revenirea în Asia. Eram mai bine de o sută de români aliniați la startul probelor Cappadocia Ultra.

Eram jumătate anul anterior. Am încheiat al treilea ultramaraton trail în puțin peste opt ore, deşi estimam chiar vreo zece. M-au ajutat experiențele anterioare deasupra norilor. Mai presus de statistici am avut parte de o porție de ultra alergare, premiată cu o medalie identică, un cadou de finiș personalizat și o porție tradițională de bunătăți.


Alte poteci, noi teritorii sunt la orizont în 2020. Dar aș reveni în Cappadocia într-un circuit, nu neapărat să duc la finiş alt ultra. Sunt multe oferte tentante și cu siguranță m-aș pierde câteva ore prin acele locuri încărcate cu istorie. Altă experiență savurată din plin la final de octombrie în palmaresul personal a avut o denumire aparte, Vin' la Alergat.

La invitația Mihaelei, mi-am dorit să mă bucur de mișcare, să descopăr o părticică urbană din farmecul ținutului vinului din podgoria Drăgășani. Am terminat primul. Primul din cei 139 de finaliști ai crosului demisec. Bună inițiativa de a premia doar pe categorii, dar a nimicit farmecul celor mai sprinteni, la open, indiferent de vârstă, în bataia timpilor.


A doua zi, mai presus de statistici, noi, ăștia la trei mii de metri ne-am aliniat primii, matinal, la start pentru a ne bucura de alergare sprintenă urbană, alături de prieteni vechi și noi la o porție de limite personale depășite. Chiar dacă sunt un alergăcios de cursă lungă, preferând anduranța uneori este interesantă o fugă sprintenă urbană.

Una din acele experiențe personale de zece (noiembrie) era reeditarea în pași de fugă, sprinteni sau relaxa(n)ți a traseului clasic al maratonului autentic. Trebuia alergat fără emoții, relaxat. Dar am preferat să sprintez în statistici. Nu am învăţat din experienţa de la Istanbul. Ar trebui să mă bucur de toată distanța maratonului, fără presiune pentru statistici.


Mulțumesc comunității adidas Runners Athens pentru susținere și celor din gașca locală adidas Runners Bucharest pentru prezență. Uneori planetele se aliniază și îmi oferă oportunități neplanificate. Alergarea m-a purtat pe cele mai înalte culmi deasupra norilor, prin locuri de poveste, dar și pe noi trasee, marcate cu călătorii și experiențe speciale.

Ideea de a alerga în Londra a venit prin evenimentele internaționale oficiale ce poartă semnătura comunității globale adidas Runners. Experiențele anterioare din Paris, dar și Atena din primăvară au fost parte din evenimentele comunității. Planul pentru 2020 este să descopăr și să cuceresc (și) alte teritorii prin lume în pași de alergare.


Oferta de zbor tentantă am prins-o la Wizz într-o dimineață de weekend, cu un preț irezistibil, mai ieftin decât un drum la mare sau la munte. A urmat apoi în prima zi de decembrie o nouă alergare sprintenă competiţională în ture, de data asta numa' trei în IOR, cu cel mai bun timp din acest an pentru zece kilometri. Distanță prea scurtă pentru așteptările mele.

Una din competițiile de alergare cu tradiție în capitală are loc în fiecare an celebrând ziua națională de sărbătoare a românilor de pretutindeni după revoluție. Mai presus de statistici prima zi de iarnă a fost o zi sărbătorită prin alergare. Felicitări tuturor celor care au ales să petreacă în pași urbani în capitală, pe dealuri în Ardeal sau prin vecini.


Prin voluntariat am încheiat competiţiile din acest an, aler(g)ând potecile marcate, parte din magia iernii la Băneasa Race. Am alergat cu ultimii, eu (poate) cu un pas mai în spate. Medalia primită este specială, a fost alergată așa cum am estimat, într-un sfert de sută kilometrică. Mulțumesc pentru oportunitatea de a da aripi celor din urmă către linia de finiș.

La jumătatea lunii decembrie am savurat o ultimă ultra alergare numită Tura de Vis, prinsă (din nou) în paşi de fugă urbani, de la răsărit la apus. Pentru statistici persoale, prima experienţă alergată integral pe asfalt a adunat undeva la 65^K îndesați în orele soarelui, în puțin peste șase ore de fugă. O vreme ideală de fugă, alintați uneori de soare.


Anul 2019 a fost condimentat cu aventuri memorabile. Mi-a demostrat că uneori dorinţa de afirmare pentru un loc în statistici poate duce la aşteptări mari. Chiar dacă majoritatea rândurilor scrise mai sus laudă experienţe personale, mi-ar plăcea să cred că ar putea inspira cumva și pe alții. Iar data viitoare poate împărțim același orizont.

Unele oportunități s-au transformat în unice destinații de vacanță condimentate de competiții cu pașii mei de alergăceală. Două experiențe de alergare anterioare mi-au fost repere pentru a petrece cu suporterii mei dragi o parte din vacanța de iarnă. Mai întâi în sud, Veliko Târnovo la vecinii bulgari, apoi, în nordul țării prin frumosul Maramureș.


Competiţii au fost multe în anul scurs. Am gustat din dulceaţă în experienţe. Unele mai frumoase, altele provocatoare cu ploi şi vreme mofturoasă. Meniul complet a alergărilor oficiale competiţionale din an a fost servit rând pe rând cu fiecare participare. Statisticile sunt interesante. Unele destinaţii se regăsesc şi în 2020. Altele nu neapărat.

Sănătoşi să fim. 2020 ar trebui să fie special. Calificarea la UTMB este cireașa de pe tort. Punctele ITRA ale anduranțelor prin vecini strânse în ultimii ani mi-au asigurat eligibilitatea de acces pentru festivalul din Alpi. Anul acesta sunt aliniat la startul OCC, vreo cincizeci şi cinci kilometri de fugă prin două din cele trei state. Spectacol.


Până atunci, am de alergat Gerar într-o echipă războinică mixtă. La începutul lunii aprilie suntem așteptați la Ibiza pentru dulceața celor douăzeci de kilometri de fugă pe coasta mediterană. Condimente în alergare? Pun la socoteală calificarea la Lavaredo Ultra Cortina Trail. Acolo am de alergat la finalul lunii iunie numa' patruzeci şi opt de kilometri.

Vor fi paşi adunaţi la înalţime de poteci montane, pentru prima oară în Dolomiți. La mijlocul lunii iulie aș adăuga în contul ultramaratoanelor personale prima sută de kilometri montană alergată balcanic la Tryavna Ultra. Vor urma alte provocări la noi sau prin vecini. Voioşi şi sănătoşi să fim, să ne bucurăm de toate, prin voluntariat şi alergare.



Mă bucur de ce mi-a adus 2019 cu dulceață și condimente. A fost fain, dar e loc de mai bine. Sunt benefice destinaţii ambiţioase. Vor veni la pachet călătorii alături de cei dragi mie. Voi cuceri noi teritorii şi voi lega noi prietenii. Accept provocarea noului an. Ne (re)vedem pe diverse poteci marcate. Voi fi acolo purtând pe umeri (și) tricolorul. Să fie epic!