Semimaratonul Bucureşti ...pași voioși în ritm constant la suta de minute

Uneori pot condimenta fuga urbană alături de prieteni vechi și noi alergând ritmul unui pace(make)r. Tradus prin cuvintele pace (tempo, ritm, cadență) și make (a realiza) alergătorul devine un generator pentru ritmul de fugă al altora. Abordarea interesantă a unei curse am descoperit-o prin veciniși reprezintă o sursă optimă de inspirație.



Activitatea specifică ritmică are origini începând cu jumătatea secolului trecut, iar de aproape zece ani a apărut timid și la noi cu primele evenimente majore de alergare din capitală. Alergători cu experiență își asumă responsabilitatea unor lideri în timpul cursei, fiecare grup având alocat un rezultat impus și o culoare specifică pentru vizibilitate.

Vestiții iepuri sunt astăzi omniprezenţi la majoritatea competiţiilor mari de alergare, atât pe distanţele medii cât şi cele lungi. Pacemakerii duc ritmul în funcţie de timpul finişului, 1h^3o, 1h⁴⁵, 2h^oo sau chiar 2h^3o la semi ori 3h³⁰, 3h⁴⁵, 4h^oo sau chiar 5h^oo la maraton. Sportivii pot urma ritmul favorit ajustând viteza pașilor spre rezultatul așteptat.



Ce face un pace(make)r? Poate alerga lejer cu un ritm constant astfel încât să termine alergarea într-un anumit timp bine definit. Majoritatea alergătorilor au nevoie de un interval de încălzire ce se poate întinde pe mai mulți kilometri. Alții pleacă destul de tare și apoi nu mai reușesc să țină un ritm constant atunci când consideră că sunt încălziți.

Ritmicitatea pașilor pe toată durata unei competiții previne ruperile de ritm, unul prea lent sau prea rapid pe o anumită porțiune. Sunt un norocos. Am început alergarea pe malul mării, pe nisip, iar un ritm constant era necesar pentru nisip. Chiar și aerul mai tare, dat de briza mării a fost parte din formarea unui ritm susținut pentru anduranță.


Prima provocare de a alerga la o sută de minute a venit acum doi ani, la Brașov. Eram în prima linie de paceri. Nu am ținut cont de traseul urban al evenimentului. Ultima parte avea o porțiune cu diferenţă de nivel la urcarea în Poiana Braşov. Ultimii kilometri mi-au adus la finiș o întârziere de aproape două minute la timpul oficial în statistici.

Ne-am temperat să menținem un ritm cât mai constant, nu am luat suficiente rezerve de timp pentru partea de final. Ruperea de ritm de la patru la șase minute pentru fiecare din cei doi kilometri s-a simțit pe urcare. Nu am putut compensa la final. Anul trecut în luna mai, la ediția anterioară am acceptat provocarea unei noi sute de alergare.


Dar în locul baloanelor galbene jucăușe am primit vele personalizate. Prima experiență a steguleţelor troleibuz nu au fost reușită. Le-am reutilizat totuși în toamnă, alergând ca iepuraș maratonul sprinten dus la 3h⁴⁵. Velele au fost mai bine fixate pe veste. Am terminat acel maraton cu aproape un minut avans. Planul provocării sprintene a funcționat.

În rolul unui iepure, ritmul de fugă cerut este cu cel puțin jumătate de minut peste cel alergat la competiții. Și devine o provocare să nu pornim (mai) tare de la început. Deseori însă, suntem cel puțin trei alergători plasați pe timpul alocat așa că ne vom tempera reciproc, dacă va fi cazul. Poate fi obositor să alergăm mult mai încet ca de obicei.


Rolul nostru de iepurași într-o competiție este de a-i ajuta pe alți alergători să țină ritmul fără calcule sau alte gadgeturi. Avem misiunea de a alerga constant și cei care ne urmează au timpul final propus asigurat. Pe traseu sunt plasate borne din kilometru în kilometru puse destul de precis și este important să ne ghidăm (și) după ele.

Uneori ceasurile ne pot indica o sută de metri o diferență per kilometru. Diferența poate fi avansul pentru final. Anunțam în timpul alergării limitele alocate pentru fiecare bornă, dar și rezerva de secunde pe care o aveam înaintea unei urcări sau după o coborâre. Rezerva era ținută la control sub treizeci de secunde pentru a evita ruperile de ritm.


În cazul în care la vreun kilometru ajungeam cu 10-15 secunde mai târziu, încercam să recuperăm acele secunde în următorii doi kilometri, nu toate într-unul singur. Evitam să-i obosim pe cei care ne-au urmărit. Mdaaa, toată lumea urmărea timpul și încercam să menținem un ritm constant de fugă adaptându-ne la pas fără a forța pe traseu.

Am păstrat vreo zece secunde de rezervă. Chiar ne-au fost utile în a doua parte după întoarcerea de la Arena Națională fără să ne pierdem alergătorii. Ne-am mobilizat rapid în zonele de hidratare cu sticle de apă păstrate și împărțite la nevoie. Am încercat să menținem o atmosferă veselă la echipa noastră de o sută. Poate s-au mai risipit din emoții.


Am încercat să cenzurăm alergătorii să nu plece prea tare. Pe ultimii kilometri însă au primit undă verde pentru a sprinta, pentru alerga sub mirajul unui timp mai bun. Energia conservată era disponibilă pentru un personal best. Cel puțin Cristian și George au cules laurii unor rezultate mai bune decât au sperat când s-au aliniat la start. Yeheee!

Am bifat a treia experiență la acest target, dar a fost (și) cea mai faină. Mulțumesc celor care ne-au urmat pașii, ați savurat călătoria și v-ați lăsat purtați de ritm până la final. Câțiva ați bifat recorduri personale. Mulțumesc colegilor acestei ediții, Peter și Șerban. Meritul este împărțit la trei, am funcționat ca o echipă închegată și a fost o experiență aparte.



Mulțumesc celor doi galantomi dedicați ce asigură echipele de ritm ale alergătorilor. Gabriel şi Oana sunt implicați pentru a fi aproape de alergători în fiecare ediție competițională din capitală. Bravo tuturor pentru experiența duminicală. Am prins sub lentilă oameni voioși și zâmbete în selfieee. Mulțumesc. A fost experiență fabuloasă.

O așteptăm cu interes pe următoarea. Alături de noi, printre miile de participanți, am avut două echipe de alergători din comunitatea adidas Runners Bucharest. SheRun^10K dedicată exclusiv fetelor și PowerUp^21K dedicată unor alergători selectați au fost două proiecte alergate. Poate prind un loc cu altă ocazie sprinten în statistici.


Evenimente mari ne oferă oportunitatea de a testa papuci de fugă. La această ediție, Mizuno și On au fost disponibili pentru a alerga semimaratonul sau crosul iute de zece. Disponibilitatea numerelor și recepția acestora înaintea evenimentului a făcut diferența printre sprintenii norocoși. Am mizat pe boost și mai puțin pe amortizare.

Am ales să alerg cu CloudSwift, un 44 care și-a făcut excelent treaba, chiar dacă poate voi sacrifica una din unghii purtând un număr fix. Am alergat unul din cele mai precise semimaratoane ca iepuraș la suta de minute. Timpul obținut a fost identic cu cel de pe brățările de ritm. 1h^39'30". Timpul ideal pe ceas, timpul gravat pe medalia personalizată.



Mega mulțumesc voluntarilor maseori de la Centrul BioFocus. Am avut norocul spre final să mă bucur de răsfăț pentru mai bine de jumătate de oră. Mulțumesc celor dragi pentru susținere. Urmează o acțiune de voluntariat în Transilvania. Să fie cu extra zâmbet. Așteptăm altă provocare dusă aproape cucerind teritorii locale sau afară, prin vecini.