Suntem diferiți. Chiar dacă încercăm să ne încadrăm în limite impuse de societate, de obligațiile ce ne conduc zilele de lucru, de obiceiurile mai mult sau mai puțin sănătoase, suntem diferiți. Nici măcar dacă avem aceiași părinți, același status social, aceleași griji. Mdaaa, suntem diferiți. Și nu ar trebui să ne punem limite, etichete, să ne setăm bariere după majoritatea.
Pe
Daniel l-am cunoscut nu demult, după ceva vreme de când am venit în București. La prima vedere, poate nu vezi nimic special. E un om (poate simplu) cu o familie frumoasă, cu patru fete acasă, trofeul cel mai de preţ.
Născut în capitală,
Daniel declară că pentru el mişcarea s-a rezumat în copilărie la a bate mingea pe maidane, exact ca majoritatea copiilor. A jucat fotbal uneori... în reprize de câteva luni, renunțând total la mișcare după
revoluție. Mai juca uneori duminica fotbal câte două ore... activitate la care renunţă definitiv prin 1998... o dată cu... însurătoarea. Afirmă cu seninătate că a avut aproape două decenii de hibernare sportivă.
Porecla de
Kenyan a primit-o de la
Cristi... nu ştie exact la ce s-a gândit iniţial, poate brunet fiind, l-a asociat culorii pielii asemănătoare... sau poate a dorit doar, să îl motiveze. Sau poate ambele. Tranziția a fost destul de anevoioasă, dar gândindu-se azi mai bine... i se pare chiar o poveste frumoasă.
Se pare că totul a pornit de pe teritoriul zeilor, la înălţime. A vizitat în 2017 muntele
Olimp şi a savurat o febră musculară teribilă, primită în dar la escalada vârfului
Mytikas. Trei zile s-a simţit paralizat, cu mușchii blocați.
Şutul în fund l-a primit însă la finalul verii trecute, când covrigăria preferată de la
gara Basarab a scumpit produsele cu 50 bani. Din acel moment a renunțat la făinoase și a început... alergarea combinată cu mult mers... motivul (poate) se subînţelege.
Vinovatele pentru
primii pași de alergăceală sunt kilogramele adunate în exces de a lungul anilor. Ambiția a fost cu atât mai mare cu cât putini credeau că se va ţine de treabă. Acum, cei neîncrezători în reușita lui în lupta cu kilogramele, aleargă alături de el deseori. Poate de asta
Extreme Runners îl reprezintă, pentru că încearcă să evolueze... de la o extremă la alta.
Fondat cu câteva luni în urmă, grupul
Extreme Runners, fondat alături de
Oana,
Valentin și
Cristi, promovează chiar acele alergări neobişnuite... fără cronometru... fără presiunea unui timp limită... fără prea multe planificări... atunci când ieşi și alergi... singur... sau în echipă... amator sau profesionist... atunci când fiecare alergare devine o petrecere. Chiar şi experienţa unui
maraton fără frontiere.
Astăzi
Daniel, afirmă cu mândrie că
prima experiență de alergăceală competițională a bifat-o în a doua parte a lunii aprilie 2018, o dată cu a treia ediţie
Bucharest International 10K. A alergat traseul de cros de zece kilometri în puțin peste
44 de minute.
A repetat experienţa şi a alergat acelaşi traseu şi în acest an, alături de două din fete sale,
Laura, soţia şi
Mădălina... a doua din fetele lui. De data asta, rezultatul opținut a fost fantastic,
sub 40 de minute, o performanță pe care eu nici azi nu am reușit-o pe această distanță. Felicitări.
Același cros l-am alergat și eu anul acesta.
Povestea experienţei mele la acest eveniment, o alergare combinată cu ceva febră musculară, după un alt cros montan, o poţi citi
aici.
Răspunsul la a treia întrebare
cea mai trăsnită experiență de alergăceală este oarecum tragico-comic. La finalul lunii octombrie a anului trecut, participând la
maratonul Straja se pare că
Daniel reușește să se rătăcească. Continuă alergarea. După vreo 12 kilometri regăsește semnele marcajelor, doar că, alerga în sens invers, ajungând la final de unde a plecat... adică la start.
Statisticile spun că a reușit doi ani la rând să alerge peste 2500 de kilometri, dar și că în acest an, atinge în februarie performanța de a alerga peste 800 de kilometri într-o singură lună. Mai în joacă, mai în serios, trece de bariera celor o sută de kilometri în ture pe asfalt la final de an sau la stadion, într-o seară de primăvară, înainte de fuga competiţională pentru autism la mare.
Răspunsul la a patra întrebare...
de cine sau de ce fuge a fost dat lejer. Credea că fuge de teama de a nu redeveni grăsun, dar după o perioadă toată teama a dispărut. Acum aleargă doar de plăcere pentru că știe că viata a schimbat-o ireversibil și chiar dacă uneori se vor mai pune unul, două sau timid, mai multe kilograme, acestea se vor topi, se vor evapora prin sport.
Referitor la ultima întrebare...
ce recomandă pentru primul pas de alergăceală...
Daniel (ne) mărturiseşte că îi este greu să facă recomandări. Dacă ar fi să facă totuşi una... ar fi aceea de a te integra unui grup de alergători... poate fi o excelenta motivație.
321sport poate fi alegerea potrivită pentru un începător, mai ales că este promovată ideea de unitate, căci nimeni nu este lăsat singur... în urmă.
Una din cele mai dificile provocări pentru el este să împace serviciul cu alergarea. Sarcinile de serviciu ca (şi) conducător autobuz la
STB presupune trezitul zilnic la ore extrem de matinale, dar cu timpul a învățat să împace și capra și varza. De câteva luni a renunţat la telefon în favoarea unui ceas de alergare. Limitele liniuţelor de la bateria telefonului au fost depăşite, scăpând de restricţiile de monitorizare ale activităţilor în anumite zone.
A reuşit să alerge peste 150 de kilometri în echipa
Carpilor (pe ceas cronometraţi
145K sincronizaţi în
Strava, în bucle de câte trei kilometri, pe un nisip afânat, suportând o zi toridă şi o noapte rece la competiţia de anduranţă cu scop caritabil
Alerg 24H Marea Neagră. Povestea
experienţei mele cu această ocazie este scrisă
aici.
Şi azi aleargă. Fie că este între turele de serviciu, fie că participă competiţional la probe scurte sau de anduranţă,
Daniel se bucură de paşii de alergăceală, dar urcă uneori și pe podium, la categoria de vârstă. Zilele trecute experimentase sprinten traseul de maraton de la
Braşov, unde crampele musculare l-au temperat spre final. Sunt zile bune şi zile mai puţin strălucite. Totuşi, s-a bucurat de întreaga experiență, mai presus de statistici.
Daniel este norocos... pe de o parte că are sprijinul familiei, cea mai mare parte din ea, aleargă la competiţii cu el promovând un stil de viaţă sănătos. Pe de altă parte, savurează refugiul în paşi de fugă şi mdaaa, aleargă mult, mult mai mult decât noi toţi, nu este în statisticile majorităţii.
Poate nici nu trebuie, el se bucură azi la cei 45 de ani de sănătate, în paşi de alergăceală de la anduranță la performanță. Un alt
articol despre el poți citi
aici. Tu de ce nu eşti acum acolo, afară, în aer liber să te bucuri de sănătate în paşi de fugă? Care e scuza ta, de stai pe margine, deoparte?
Citeşte și articolul...