Odată cu fiecare nou an, după ce am contorizat diverse statistici, rezultate sau planuri măreţe, de nouă ani avem parte de o alergare competiţională în curtea şcolii. Da! Este vorba de provocarea Gerar, devenită un eveniment de tradiţie printre alergătorii din România, fiind pentru mult timp prima competiţie majoră de alergare sprintenă a anului.
Organizat de către
RO Club Maraton și
People for Sport România împreună cu Facultatea de Inginerie Electrică din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti, în parteneriat cu
universitatea şi asociaţia
Bucharest Running Club, evenimentul
Gerar are drept scop promovarea alergării în aer liber, indiferent de condițiile meteo de la orizont.
Una dintre țintele competiției, încă de la prima ediție, în ciuda tuturor contestațiilor și vocilor din culise, este promovarea ideii de echipă și mai ales a faptului că, deși alergarea este în principal un sport individual, ea poate fi practicată cu succes și astfel. Şi uite aşa, se fac strategii, se aleg unii pe alţii şi la început de an se aleargă în echipa potrivită.
Competiţia din această perioadă a anului readuce la start persoanele active. Încă de la primele ediţii sute şi sute de alergători și pasionați de mișcare iau startul la cele două probe. Crosul individual este alergat în trei ture. Semimaratonul este prins în şase ture, cu două starturi, unul la masculin şi celălalt pentru echipele de mixt şi feminin.
Provocarea sprintenă a crosului este destinată participanţilor individuali, dornici de viteză şi statistici, în timp ce semimaratonul este alergat în echipe formate strategic din câte trei alergători, trei băieţi pentru clasamentul masculin, două fete şi un băiat sau doi băieţi şi o fată pentru cel mixt sau trei fete pentru clasamentul feminin.
Competiţia se desfăşoară în ultimul weekend din luna ianuarie, în campusul
Politehnica. Da! Ture și iar ture în curtea şcolii. Competiţia reprezintă un etalon al noului an pentru majoritatea alergătorilor, un punct de start pentru noul sezon de alergare. Iar asta se vede chiar după rapiditatea locurilor ocupate la startul înscrierilor.
Prima mea experienţă cu
Gerar a fost în anul 2017. Am ales proba de echipă şi am negociat numele care mergea ca uns cu ideea noastră de alergăceală în trei.
Running Machine. Echipa o stabilisem cu două luni înainte, la început de decembrie, o dată cu participarea la
maratonul turelor din IOR, denumit
Maratonul Reîntregirii Neamului Românesc.
Galeria foto este disponibilă și
aici.
Am savurat un nou semi pe alei mărginite de zăpadă şi panouri motivaţionale în care Gerard, mascota pinguin, ne sugera inspirat să-i dăm bătaie în paşi de fugă la o nouă alergare competiţională. A fost prima mea alergare într-o echipă, prima participare şi o experienţă plăcută într-un grup compact sincron de trei alergăcioşi la şase ture de curtea şcolii.
Am avut parte de vreme frumoasă, alintaţi de razele de soare, cu oameni frumoşi și veseli care s-au bucurat de fugă pe aleile din curtea Politehnicii. Numai pentru statistici, locul
23 la open masculin pe echipe, cu 1h
46'17" timp oficial. Running, running,
Running Machine și medalia personalizată aparte primită pentru efortul paşilor de alergare.
We run for one, we run united ! We ran as SuperHeroes! Participarea mea la ediţia din 2018 nu a fost programată. Și asta deoarece cu o şase zile înainte alergam la ocean ca pacer la
maratonul din
Gran Canaria. Dar, recuperarea a fost rapidă şi eram în formă pentru o nouă fugă la
Gerar. Evident, locuri ioc, toate erau de mult date, ocupate şi aranjate.
Şi totuşi, în dimineaţa cursei o echipă de supereroi avea nevoie de al treilea alergăcios. Am stabilit ultimile detalii, am pornit repejor spre capitală. Mulțumesc
EuroStarGaz pentru transfer. Am vrut să aduc şi o contribuţie acestei ediţii, astfel că m-am înscris şi ca voluntar. Era oportunitatea de a dona energie prin implicare.
Galeria foto este disponibilă și
aici.
Am contribuit cu o parte prin activităţi de voluntariat, cealaltă, a fost alergăcioasă. De data asta ritmul a fost foarte relaxat, cel puţin pentru mine. Băieţii aveau în plan două ore şi le-am ţinut pace-ul alert şi constant în cele şase ture. Numai pentru statistici, locul
41 la open masculin pe echipe, cu 1h
54'28" timp oficial. We run as
Super Heroes!
A fost primul Gerar la Poli susținut prin voluntariat, asortat cu paşi de fugă. Anul 2019 m-a adus în proba individuală la cros. Am contribuit şi de data asta ca voluntar, atât vineri seara la kituri, cât şi în ziua alergărilor, sâmbăta. Eram ultimii la apel pentru fugă aşa că mă puteam implica în activităţi organizatorice şi zâmbete prinse sub lentilă.
Galeria foto este disponibilă și
aici.
Deşi înainte cu câteva ore toată natura a fost prizonieră sub o mantie de gheaţă, surprinzător, am avut o vreme bună bună de fugă. Chiar confortabilă. Estimasem doar pentru statistici o alergare sub 50'. Totuşi am trecut linia de finish a celei de-a treia ture de curtea şcolii la cros cu timpul de 45
'45", reprezentând un personal best pentru distanţa alergată.
Doar pentru
statistici am fost cocoţat al 9-lea la categoria M
35+ din 60 de participanți la categorie și al 16-lea la open din 175 de participanți care au finalizat proba de cros. Am alergat proba individuală pentru a experimenta și viteza. Estimarea s-a bazat pe traseul invers. Vremea bună a făcut diferenţa în statistici. Era loc de mai bine, dar cu altă ocazie.
Am alergat cu
PureBoost RBL, versiunea vişinie cu gri, aceiaşi papuci alergaţi pe aleile înghetate din IOR. S-au comportat foarte bine, asigurând suport de fugă sprintenă şi de data asta. Flexibili și ușori, au fost parte din reușită. Îi recomand pentru viteză, indiferent de vreme. Mulțumesc
adidas Runners Bucharest pentru împrumut.
Mulțumesc şi de data asta suporterilor devotați,
Luiza și
Gabriel, celor care m-au susținut cu încurajări pe traseu. Alergăcioși sau voluntari, voi aţi fost kerosenul meu pentru această cursă. Paşii celor trei ture de curtea şcolii au fost asortaţi cu un
set foarte fain, semnat
Stanton Wariors pe care îl fac public. Fain! Mixed warriors beats in the air.
Mă bucur că am putut să mă implic ca voluntar la
Gerar, să ajut vineri la predarea kiturilor asigurând pe ici colo asistență la validarea înscrierilor sau a declarațiilor semnat digital. Am redus consumul de hârtie. A doua zi au fost diverse activități organizatorice, asistență, galerie şi suport pe traseu. Adaug experienţa de participant la crosul sprinten.
Traseul a fost alergat invers altfel că urcarea a fost mai amplă, dar constantă şi coborârea mai rapidă. Este tradiţie. Curtea adună de fiecare dată lume veselă, gata de fugă pe gheața lui Gerard. Felicitări tuturor voluntarilor, organizatorilor și partenerilor implicaţi în poveste, celui de Sus pentru vremea bună de fugă și vouă, alergăcioșior pentru
rezultate.
Am avut parte de o experienţă faină. O repet cu altă ocazie. Va fi în echipă sau sprint individual? Nu știu. Vom vedea. Mulţumesc
Irina şi
Cornel, dar şi altor fotografi pentru momentele imortalizate. Au fost și zâmbete în selfie surprinse pe alocuri. Așa închei prima lună din an, cu voluntariat și alergare. We ran as one! We ran the night!
...monitorizat prin GPS cu TomTom Spark 3 Cardio
...alergat adidas PureBoost RBL Black-Red
Citeşte și articolul...