Menționez mai întâi că articolul de mai jos (ca de fapt mai toate cele publicate) reprezintă doar experiența personală a acestui eveniment și (cu siguranță poate) nu se aplică altora, fie ei alergători amatori sau profesioniști legitimați. Este doar o părere personală din momentul respectiv... nu un act intenționat de denigrare adresat împotriva unora sau altora.
Iată că s-a mai scurs un weekend competiţional... tot organizat în sală... tot la complexul sportiv
Lia Manoliu... de data asta un campionat local organizat de
Romanien Masters Athletics numit generic
RMA... deja la a treia ediţie. A fost interesantă experienţa de săptămâna trecută... descrisă în articolul de
aici... (şi) neavând nimic programat pentru weekend am vrut să repet experienţa.
M-am hotărât zilele trecute să alerg din nou în sală... pentru a testa diferenţele între "papucii" de sală... cei cu "cuie" versus ceilalţi... folosiţi la alergările pe asfalt în aer liber.
M-am consultat și cu "ză coach"... domnul
Ştefan Oprină... antrenor în fruntea
Locomotivei Bucureşti... mi-a zis că e cam curând să alerg din nou... ar trebui să fac pauză pentru refacere, dar de asemenea... că nu am nimic de pierdut dacă mă simt bine. Poate... din acest motiv... eram vineri seara singurul înscris de la
Locomotiva şi nu eram de găsit pe foile de la secretariatul federaţiei.
Zis şi făcut... m-am înscris... deși a fost confirmată prin e-mail înscrierea... se solicita validarea. Bun... sun la numărul "afişat pe ecran", nimic... dau mesaj scris la acelaşi număr de mobil (evident), nimic... merg personal cu o zi înainte... ajung vinerea în intervalul stabilit... să îmi ridic "kitul"... două numere de concurs din carton... personalizate "nominal" cu markerul.
Sâmbătă... ziua primei curse. Faţă de săptămâna trecută... de data asta cel puţin ziua de sâmbătă a fost toată ocupată cu diverse probe, foarte multe serii la proba "scurtă" de 60 (de) metri... astfel că am alergat seara, în jurul orei 19.00. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu alerg mai bine sprinten dimineaţa, nu seara... atunci când deja ziua e aproape gata... am deja ceva oboseală acumulată. Targetul? Păi... lupta a fost în principal cu mine... cu timpii scoși cu o săptămână înainte.
Dar... am mai vrut să testez într-un cadru competițional dacă (mă) ajută sau nu să alerg cu "papuci" de atletism. Astfel că... "puşi în ring" pentru sâmbătă... în colţul stâng... coloraţi "din fabrică" în orange cu negru, avem seria
AT Start... versus pentru ziua de duminică... în colţul drept... coloraţi "din fabrică" în galben neon cu negru, avem seria
KipRun LD, ambii din colecția proprie de alergăceală.
M-am înscris la trei probe... două "lungi", respectiv cea de
1500 metri cu target
5:31.37 minute şi cea de
3000 metri cu target
11:53.33 minute, dar şi cea "scurtă" de
200 metri cu target
33.00 secunde. Regulamentul
FRA, fie el la veterani sau nu... prevede participarea într-o zi (doar) la o probă "scurtă" și una "lungă", excluzând ştafetele (care sunt probe tot scurte). Astfel că... pentru a doua zi, doar
200 metri şi
3000 (de) metri erau varianta potrivită, mai ales şi în funcţie de programul celor două zile. Oricum proba de
1500 (de) metri era seara şi era suficientă.
Am alergat sâmbătă folosind "papucii" cu "cuie". Chiar dacă am alergat seara... chiar dacă m-am resimţit puţin faţă de săptămâna trecută... poate oboseală acumulată sau nu... chiar dacă am plecat fără a-mi doza anterior nişte extra volum de aer prin respiraţie la start ca data trecută... rezultatul a fost
5:32.75 minute... cu o secundă şi 38 de sutimi mai mult decât experienţa anterioară matinală pe aceeaşi distanţă. Şi totuşi... doar pentru clasamente şi statistici... de data asta şi ceilalţi alergători la categoria mea, Masters
M35+ au alergat "mai lent" propulsând rezultatul meu spre poziţia a doua pe podium.
Sunt norocos... norocos să am familia mea simpatică... suporterii mei dragi aproape la fiecare porţie de alergăceală competiţională. Mulţumesc.
Ziua a doua... duminică... aveam startul primei probe, cea de două sute de metri undeva după prânz. Am ajuns la timp pentru apel... dar am uitat ceva important (cel puţin pentru mine). Personal, pentru confortul în competiţia... înainte de alergăceală... mai ales pe viteză... folosesc
Timburg Gel Albastru... un gel pentru dureri musculare pe care îl găseşti pe la majoritatea magazinelor cu produse naturiste, farmacii, chiar şi unele supermarketuri, fie ele tradiţionale sau online. De data asta... am uitat complet de el.
Mă simţeam gata de fugă, dar... nu ştiam ce lipseşte... am alergat cu papucii de asfalt proba scurtă de
200 (de) metri... aici nimic spectaculos... eram trei serii de alergăcioşi la Masters
M35+... am plecat de sus, am alergat pe culoar... eram în competiţie cu mine... astfel că am terminat proba în
33.69 secunde... cu 69 de sutimi în plus faţă de timpul anterior personal de referinţă. Prea scurt să pot compara dacă m-ar fi ajutat sau nu "cuiele" de data asta.
Totuşi... fuga sprintenă sub trei per mie m-a forţat oarecum... şi m-am prins ce lipsea... mă resimţeam cu ceva dureri musculare. Dar... prea târziu să mai pot face ceva... ultima probă, cea de
3000 (de) metri era gata, gata de start.
Aşa că... ne aliniem la start să pornim cele peste 16 ture de sală către clopoțelul de finish. Eram "pe liste" cinci veterani. Totuşi, colegul
Cristian... cel cu care am alergat în serii diferite mai devreme și cei 200 de metri a decis să nu (mai) participe. De asemenea, colegul ultramaratonist
Cristi (Superman) alergase mai devreme la 800 de metri... fiind probă "lungă"... i-a fost refuzat startul conform regulamentului. Astfel că... presiunea era minimă... chiar și cu dureri musculare tot ce trebuia (doar) era să alerg sprinten cursa... tot al treilea aș fi terminat dacă nu făceam vreo trăsnaie ce ar fi dus la descalificare. Sau Doamne fere'... vreo accidentare.
Am plecat confortabil... totuşi... aici am simţit diferenţa între papucii "cuie" şi cei "normali". Aveam suport... amortizare... dar aderenţă minimă... cum sprintam mai tare... cum pierdeam din stabilitate, nu am experimentat un progres... dimpotrivă. Am terminat al treilea proba... poate și pentru că pe ultimele două ture mă depășise al doilea veteran și nu am mai fost motivat să "trag mai tare". Am alergat cu patru per mie... în statistici şi clasamente... rezultatul a fost
12:04.65 minute... cu 11 secunde şi 32 de sutimi mai mult decât experienţa anterioară pe aceeaşi distanţă.
Felicitări tuturor pentru participare şi pentru rezultatele obţinute.
Mă bucur că am încheiat fără accidentare... totuși recunosc... "cuiele" ajută. Chiar dacă mulţi antrenori nu le recomandă începătorilor... chiar şi veteranilor cu ceva experienţă la alergarea pe afară, în aer liber. Cică pe motiv că pot duce la accidentare. Încearcă... vezi cum te simţi cu ele... s-ar putea să facă diferenţa. De data asta (eu) nu am avut o miză de pierdut... așa a fost să fie... dar poate data viitoare... vor face diferența.
Închei această participare cu două clasări pe podium... nu e rău... am reprezentat bine, cu mândrie
Locomotiva Bucureşti... targetul a fost să mă motiveze pe viteză ca (şi) pregătire pentru următoarea experienţă individuală competiţională în "curtea școlii" la Politehnică... la
Gerar.
Se merită să alergi în sală? Sau legitimat? Nu prea... investiţia e aproape aceeaşi ca la un concurs promovat de aer liber... totuşi nu primeşti nimic... uneori decât un număr, dacă ţi-l dă și pe ăla. Nu mă surprinde că participarea ca atlet legitimat, mai ales la veterani este aşa scăzută. Tu pui "la bătaie" timpul tău... banii tăi... picioarele tale... dar... cer taxă de federație, taxă de X, Y... iar la podium... te mulțumești cu diploma... nici măcar nu ai momentul tău de glorie undeva pe podium.
Bucuria alergării? Nu... nu vezi pe feţele alergăcioşilor sprinteni din sală bucurie. Mai ales la tineret... în timpul probelor antrenorii răcnesc de parcă vine sfârşitul lumii... iar la finish... nu apucă sportivul să tragă o gură de aer... că i se urcă în cap tona de reproşuri. Rar am văzut un sportiv care să se bucure... să savureze acea alergare. Nici eu nu am făcut-o... fiind mai mult concentrat pe viteză, ture și turnantă.
Galeria foto este disponibilă și
aici.
Dacă voi mai alerga indoor... în sală? Nu știu... oricum nu cu prioritate... poate ajung la "naționale"... să mă "bat" sprinten cu alţi veterani din toată ţara.
În rest... prefer să savurez alergăceala... în grup joia, parte din
adidas Runners Bucharest (poţi citi
aici un articol despre experienţa personală de alergare în grupul lor).
Voi alerga cu bucurie competiţional... mai ales montan... fie la noi pe meleaguri dobrogene sau pe poteci întortocheate Carpaţii. Fie prin vecini alergând nisipul fin la malul mării sau sus pe vârfuri şi văi Balcanii... fie alte experienţe de fugă pe insule faimoase sau (pe) alte continente. Limitele ţi le stabileşti tu... nici măcar nu e vorba de bani... ci de oportunitate şi ocazii.
Să fim sănătoşi şi să ne bucurăm de viaţă... de prieteni vechi şi noi... în paşi relaxanţi... fie ei chiar şi competiţionali de alegăceală.
...alergat sâmbăta cu Kalenji AtStart Black-Orange
...alergat duminica cu Kalenji KipRun LD Black-Neon
...monitorizat oficial de Federația Română de Atletism