Una din competițiile de alergare cu tradiție în capitală are loc în fiecare an celebrând ziua românilor. Pe liste în statistici m-am aliniat pentru al patrulea an consecutiv la startul competiției, după ce anul trecut am experimentat cinci ture geroase la limita înghețului. După două maratoane și un semi era momentul crosului prins în trei ture de lac. Viteză în prim plan la orizont.
Istoria a fost rescrisă asemeni anilor trecuți în ture de IOR. La startul acestui an eram alături de majoritatea dintre cei mai buni alergăcioși, fie ei profesioniști sau sprinteni amatori, care au ales proba sprintenă de unsprezece kilometri. Fiecare tură a fost alergată în mare parte doar pe malul lacului, aproape de lebede și rațe amorțite și un vânt rece de iarnă.
Fiind rezident al sectorului trei, m-am alăturat
proiectului organizatorilor, ce are ca scop educarea tinerilor și a persoanelor cu viață sedentară din
sector, prin atragerea către activități sportive, prin îmbunătățirea stilului de viață al comunității. Iar prin cel puțin șase prezențe la antrenamentele
Educație prin Mișcare, am obținut undă verde la oricare din probele de alergare.
Este păcat însă că, e a doua oară în acest an când am parte de lipsă de fair-play, mai ales că am fost motivat să alerg peste 101 de kilometri în cele opt prezențe la antrenamente. Organizatorii au premiat palmaresul altora obținut la alte evenimente. Nu e vorba de premii, ci de principii. E un obicei care îl constat cu gust amar tot mai des la români, din păcate.
Revenind la cursa începutului de decembrie, startul a fost stabilit cu jumătate de oră înainte de prânz. Rareori am parte de un start așa întârziat. Pornesc tare, cu primii alergători. Tot lipsă de fair-play a fost lipsa covorului de cronometrare la startul crosului. Toți cei din spate, au pierdut din păcate secunde bune până când au pornit cu adevărat la luptă pentru statistici.
Pașii alergăcioși m-au purtat rapid pe traseu. Nu am mai avut gheață pe alei. Vremea rece, la limita înghețului, printre fulgi timizi de zăpadă a fost suficientă pentru o fugă sprintenă răcoroasă. Astfel că, una câte una, cele trei ture, alergate antiorar, s-au scurs mai repede decât mă așteptam, deși deseori făceam slalom printre oameni care se plimbau pe traseu.
Alergarea, în comparație cu alte sporturi, implică costuri (mai) mici, se poate desfășura în orice condiții meteo, în parcuri, cărări de pădure sau pistele de atletism. De aceea, este accesibilă unui spectru larg de persoane motivate de a-și îmbunătăți calitatea vieții. Dar, atunci când investești într-o competiție, organizatorii ar trebui să asigure o cale liberă de fugă, nu?
Galeria foto este disponibilă și
aici.
Mai presus de statistici, prima zi de iarnă a fost o zi specială sărbătorită prin pași de alergare. Felicitări tuturor celor care au ales să petreacă în pași de fugă, fie că ați alergat în capitală, în Ardeal sau prin vecini. Poate la anu' alerg porția aia de
ultra la Cluj. Sau pe alte meleaguri prin vecini, bucurându-mă de trasee noi cu bună dispoziție în țări nu neapărat latine, mai calde.
Personal estimam ca recompensă pentru pașii mei de fugă un timp de 47', visam un 45', dar am bifat azi după trei ture sprintene de IOR un timp de 45'
20". Am terminat în liga primilor 20 din 406 de participanți aliniați la start și al zecelea din 116 la categoria M
35-49. Mda, chiar am obținut un
PB aproape de finalul de an. Nu știu dacă se putea mai bine, pentru statistici.
Felicitări tuturor pentru rezultate. Mulțumesc
Luiza pentru susținere și pentru cadrele prinse în mișcare. Mulțumesc fotografilor, dar și voluntarilor pentru implicare. Se încheie un nou capitol de alergare, lăsând prima zi de decembrie liberă pentru alte experiențe. Cu decizii asumate. Poate, organizatorii mi-au făcut totuși o favoare. Să fie un an alergăcios 2020 epic!
Citeşte și articolul...
mesaj
