Am alergat
Hășmașii. Ținutul
Secuiesc. Un tărâm încă prins în istorie.
Harghita era unul din planurile mele pentru la anu'. Dar invitația
Anei de reprezenta pe aceste culmi culorile
Roșia Montană Marathon s-a potrivit la fix cu acest weekend. Nu ar fi prima dată când susţin prin alergare acest proiect sportiv, ecologic și socio-cultural, cu tradiţie.
Roșia Montană este cadrul special unde se îmbină sportul, spiritualitatea și cultura, în armonie cu Natura. Nu am alergat încă Roşia, dar e vreme poate pentru la anu'. Am savurat la înălțime alte poteci marcate competiţional, susţinând aceleaşi culori şi valori, în această vară.
Bate Toaca la est cu scări spre cer, dar şi
Retezat Marathon la vest pe lespezi.
Bun. Oportunitatea era aliniată la start. Stabilisem locația pentru cele două nopți de cazare. Mai era drumul şi ora de plecare. Un drum (mai) lung petrecut în câteva ore învârtind covrigul, trecând munţii, nu avea cum să rămână neexplorat. Competiţia era sâmbătă, nu foarte matinal. Zona de start era aproape de limita de îngheţ, obişnuită la
Miercurea Ciuc.
Vremea în statistici se anunţa rece, dar însorită. Prognoza meteo era generoasă după câteva zile mofturoase, cu ploi și furtuni, care au afectat traseul în prima parte, făcându-l impracticabil. Ruta aleasă pentru condus spre destinație evita valea Prahovei. Nici fratele Goagăl nu ținea cu noi, încăpățânat să ne ducă după ozn-uri, peste munți.
Noaptea cucerise pădurile cu falnici brazi ce străjuiau serpentinele spre secuime. Oare ce animale sălbatice se vor ivi în zare. Era un obicei ca noaptea vreun blănos să ne zâmbească în lumina farurilor. Să fie vreun iepure fricos? Vreo vulpe catifelată? Chiar în
Băile Tușnad un pui de urs sprinten s-a dus în câteva clipite pe alei laterale.
Dimineața de sâmbătă se anunța rece. Dar fără ploi la orizont. Kitul l-am ridicat seara trecută la câteva zeci de minute după cazare, pentru a sta relaxat dimineaţa. Tricoul tehnic al ediției e interesant, doar că e cam scurt pentru mărimea aleasă. Am savurat
kurtos-kalacs-ul tradiţional. Mega idee. Două trei cadre în selfie. Zâmbete. Emoții. Start.
Puţin după ora nouă și jumătate am pornit toţi, pe toate cele trei trasee. Al nostru maraton montan era promis cu peripeţii marcate pentru vreo 44 de kilometri şi peste 2200 metrii diferenţă de nivel, cu două limite intermediare și nu mai mult de zece ore de savurat la limita descalificării. Inevitabil, primii kilometri încep sprinten. Apoi începe urcarea.
În față am vreo două zeci și ceva de alergători mai sprinteni, în spate, un luuung șir ce îmi calcă pe urme. Primii opt kilometri alergăm pe o rută comună. Apoi pe căi separate marcate. Pe ruta de maraton începe aventura. Pe alocuri erau copaci căzuți în cale. Traseul sălbatic m-a dus cu gândul la
Cucuieții, prin
Piatra Craiului.
O plăcere să mă bucur de primii douăzeci de kilometri pe cărări variate, fie ele late sau deseori îngustate. Mi-am pus harta actualizată pe ceas. Inspirată decizie. Deși ruta a fost destul de bine marcată, chiar și eu am ieșit pentru câteva sute de metri de pe traseu. Am revenit pe traseu înainte de a ajunge la antenele mari colorate, unul din punctele de control.
Galeria foto este disponibilă și
aici.
Știam că urma ascensiunea spre
Piatra Singuratică, masivul
Hășmasu Mare. Pe o vreme însorită alergarea sprintenă devine tot mai lentă, combinată pe alocuri cu ritm alert la pas voios. Lăsăm destul de repede păşunile mărginite de brazi şi urcăm tot mai sus, pe drumuri forestiere, înclinate, pline de pietre şi rădăcini, un adevărat test de anduranță.
Pe prima porţiune de păşune era timp de răgaz la pas mărunt pentru un gel, o gustare sau să hidratare în funcţie de resursele din dotare. Cum înaintam pe drumul pietruit m-am activat în mod
X4 (în patru labe), ajutat de un toiag găsit în cale, încrezător în muşchii încordaţi de anduranţă. Aici,
beţele de trekking erau utile.
Sau ne puteam adapta din natură, lemne erau destule în cale. Trecuseră aproape trei ore când am ajuns în vârf. M-am bucurat de câteva cadre, am înfulecat câte ceva şi am pornit mai departe. Crucea din vârf se asorta cu stâncile colțuroase ce ascundeau câțiva nori albi, pufoși, în peisajul din zare. Era porțiunea mea preferată. Cea mai spectaculoasă.
Din masivul
Hășmaș izvorăsc patru din cele mai importante râuri care străbat toată România:
Oltul,
Mureșul,
Bicazul și
Trotușul. O sursă de inspirație pentru numele competiţional de fugă. Maratonul era singura cale ce ne aduna spre cer. Cea care m-a făcut să accept pe loc tura luuungă pentru a mă bucura la înălţime de peisaje, de culori, de natură.
Nu. Nu puteam rata ocazia de a prinde sub lentilă o mică porțiune de coborâre din vârf. Erau poteci înguste, prin jnepeniș și roci albe, cu pereţi abrupţi, specific zonei, deasupra norilor. Aici simt libertatea. Dar şi cât de mic sunt, un punct în măreţia muntelui. Aș vrea să pot zbura. Să păstrez aproape acele momente, captive în urma paşilor.
Am alergat multe trasee deasupra norilor, fie ele pe cărări montane, prin ţară sau prin vecini. Am savurat astfel de poteci sălbatice în
Apuseni pentru prima dată cu ocazia
primului maraton, direct montan, o
experiență aparte. Recunosc, deasupra norilor este cel mai fain, indiferent cât de solicitant, cât de dificil este să ajung acolo pe creste.
Golul alpin a fost repede urmat de poteci întortocheate prin tufe de jnepeniş şi arbuşti. Coborârea spre pădure a fost destul de rapidă, cu paşi în zig-zag, urmând calea marcată. Vreo şase kilometri au fost de alergare sprintenă pe coborâre, savurând peisajul ce se contura tot mai mult în cale. Trec în timp util de ultima limită de pe traseu.
Aveam în cont peste treizeci de kilometri. Umplu flaskurile cu apă şi izotonic la punctul de hidratare. Înfulec câteva sărăţele și alte bunătăți. Au intrat ca unse. Mulţumesc voluntarilor şi îi dau bice la dreapta, pe drumul forestier, spre barieră. Au urmat vreo şase kilometri de testat rezitenţa. Doar urcare, pe un drum pietruit. Tot mai sus.
Aici gestiunea apei e vitală. Şi motivaţia de a rămâne în ritmul de fugă. Dar au trecut, toți kilometrii, unul după altul. Urma ultima urcare susţinută la umbră. Aici m-au ajuns încă vreo trei alergători. Mare parte din traseu am fost singur în joc între plutonul sprinten din faţă şi cel relaxat, din spate. Deseori alerg singur. Aşa că, mă adaptez.
Noroc cu ritmul dat de muzica ascultată într-o cască, savurând şi natura în paşii de fugă. Ultima parte a fost pe traseul de la cros. Doar coborâre sprintenă la vale. Numa' pentru
statistici, estimam undeva la opt ore pentru cei 44 kilometri promiși. Am trecut linia de finiș în șase ore 44 minute pentru aproape 46 kilometri contorizați, relaxat cu zâmbete.
Au trecut repede cele șase ore. Vremea răcoroasă a fost ideală de fugă. Am avut parte de un traseu sălbatic, cu copaci căzuți în cale, cu acele urcări susținute în patru labe pe anumite porțiuni. Cu poteci spectaculoase, deasupra norilor. A fost frumos, mai revenim, sănătoși și voioși. Felicitări
câstigătorilor, celor ce au alergat cele trei trasee.
Am făcut prezenţa și am ajuns la
Izvoru Mureșului, pentru a mă alinia la startul probei luuungi, care ne ducea deasupra norilor. Mulţumesc pentru zâmbete şi implicare voluntarilor voioși, dar mai ales pentru invitaţia de a alerga încă o competiţie din cadrul
Circuitului Carpaţilor. Delicios gulașul condimentat savurat după cursa montană.
Vremea a fost frumoasă, senină, dar destul de rece. Drumul spre casă, a fost luuung, cu serpentine, trecând Carpaţii pe aceeaşi rută, lejer, pentru a evita aglomeraţia. Mulțumesc
Luiza și
Gabriel, celor doi suporteri dragi care sunt mereu alături, indiferent de oră sau condiţiile meteo. Ei sunt talismanul neprețuit.
...alergat cu Kalenji KipRun MT Black-Orange
...monitorizat prin GPS cu Garmin VivoActive HR
...susținut de Roșia Montană Marathon.
Citeşte și articolul...