Alergarea. O activitate banală, accesibilă, o activitate care chiar o poate face oricine. Distanța propusă nu este așa importantă. Nici destinația. Este suficient să ieși pe usă și să pornești înainte. Alergarea poate fi motivația de a călători, de a descoperi noi teritorii aproape sau prin vecini. Iată că orizontul aducea în cale o nouă destinație captivantă la înălțime.
Am alergat anul trecut pentru prima dată în
Balcani la a doua ediție
Tryavna Ultra. Peste câteva luni, în mijlocul verii, revin acolo pentru a alerga primul ultramaraton. Va fi o adevărată anduranță pe traseul a 76 de kilometri la limită a 16 ore. Alergasem în toamnă al doilea maraton. Un maraton transfrontalier la malul mării.
Via Pontica. Fără frontiere.
Destinația de la orizont se află la aproape două sute de kilometri de malul mării. La
Veliko Târnovo, numit orașul țarilor, fosta capitală a imperiului bulgar pentru două secole. Orașul vechi este o combinație de căsuțe mici și alei pietruite, cu scări înguste ce te poartă pe alei de un etaj pe altul. Iar eu aveam ocazia să alerg pe versanți admirând panorama.
Târnovo Ultra este o idee născută la finalul anului 2015, pusă în practică anul trecut, doar cu un maraton de alergare sau MTB, de dat la pedale. Startul și linia de finiș sunt la înâlțime, din cetatea
Tsaverets. Începând cu acest an organizatorii au propus distanțe mai lungi, dar și mai scurte, pentru a (ne) face competiția mai interesantă. Provocatoare.
Am pornit la drum matinal de la mare cu o zi înainte. Cu o oprire în capitală. Aveam de alergat un
cros răsplătit la final cu ispite dulci din ciocolată. După prânz ne-am pus în mișcare către sud, către vecinii bulgari. Seara eram la destinație. Mă aliniam a doua zi la startul primilor 45 de kilometri, depășind ambițios bariera psihologică a maratonului.
Primii au plecat cei de la MTB. Aveam posibilitatea de a folosi un tracker prin GPS. L-am fixat în centură și am pornit către start. Startul matinal fie la MTB sau alergare era în două etape. Plecam de sus în ritm ordonat aproape un kilometru. Era bună zona pentru sprint și accidentări. La baza muntelui s-a decis că am putea să pornim ceasurile pentru anduranță.
După câteva sute de metri intrăm în pădure, gata de ascensiune. Natura era deja verde, trezită la viață. Zilele trecute au fost ploioase lăsând pe alocuri bălți pe potecile marcate. Urmele bicicletelor prin noroi ne confirmau efortul celor dinainte de a menține viteza. Începem ușor să prindem ultimii bicicliști din urmă pe urcare. Tot mai sus.
Strategic pe traseu erau plasate balize de semnalizare pentru punctele de control. Vremea era răcoroasă, tocmai bună de a ne bucura de un selfie pe potecile marcate. Pe urcări am folosit bețele, dar era alergabil traseul și fără ele. Coborârile nu erau așa abrupte, iar potecile pe versanți deschideau în calea ochilor o panoramă spectaculoasă.
Am resimțit distanța parcursă. Dar m-am bucurat de călătoria maratonului. M-au depășit mulți. Am depășit și eu câțiva. Savuram experiența. Competiția era cu mine și nu mă grăbeam la linia de finiș. Nu încă. Ultima parte ne aducea înapoi în oraș pentru ultimul act, urcarea către
cetate la linia de finiș. Ceasul arăta la final doar limita maratonului.
Rezultatul l-am primit pe loc. Timpul oficial de start a fost de la cetate. În
statistici aveam un început necompetitiv de la fortăreaţă cronometrat. Plus anduranța montană dusă în aproape șase ore, cu timpul
oficial 6h18'
35", locul 57 din 75 la Open. Au fost în total cei 45K cu 1400+ metri diferenţă de nivel, o experiență resimţită după crosul de ieri.
La final nu am primit o medalie de finisher. Anduranța a fost premiată cu un buff personalizat. Doar cursa de copii a fost medaliată. Am prins totuși (și) o medalie cu șnur bulgăresc de pus în panoul cu trofee. Ne-am bucurat și de acces liber la vizitarea cetății. Mulțumesc. Aș mai reveni să mai alerg aceste teritorii. Poate cu un loc fruntaș în statistici.
...powered by Silvian Nectar
...tracked with TomTom Spark
...runned with Kalenji KipRun Trail XT6