Primăvara ne aduce în dar temperaturi generoase asortate cu parfumul florilor. Primăvara este bucuria de a alerga prin pădure pe poteci marcate și de a savura natura care se trezește la viață. Printre peisajele încântătoare zugrăvite de verdele crud al frunzelor suntem aliniați cu tradiție la start pentru a porni pas cu pas într-o nouă aventură.
Parte din calendarul competițional local,
Băneasa Forest Run, este un eveniment de alergare deschis în principal amatorilor, cu două ediții anuale, una de primăvară și alta, de toamnă. Fiecare eveniment este precedat de mai multe antrenamente oficiale. Fiecare ediție aduce în prim plan și o cauză socială pentru care alergătorii pot dona.
Primăvara este verde. Ediția de toamnă are în scenă o alergare competițională pe un covor de frunze ruginii și foșnetul frunzelor uscate de sub picioare, mirosul aerului proaspăt și ciripitul păsărilor încă dezmorțite, printre ramurile golașe. Am bifat și tura anterioară din toamnă, prinsă în activități de
voluntariat și vreo 28 de kilometri de fugă.
Iată-mă din nou la start. Pădurea freamătă pentru o nouă experiență competițională cu sesiunea de primăvară
Băneasa Forest Run, ce ne-a adunat în culorile naturii, nuanțele de verde crud și azurul clar al cerului însorit. Mai bine de o mie de oameni au ales între sprintenul
cros sau curajosul
semi, dar și noua cursă scurtă a
familiei.
Trebuia să fie o zi relaxantă cu activități organizatorice ca și voluntar, închizător de traseu și un volum de kilometri pentru
maratonul ce urmează la mal de mare. Onorând locul lui
Ravi, am intrat competițional în joc. Nu alergasem nici o competiție de semi prin pădurea Băneasa sub 1h
40. Aveam o nouă țintă de depășit în statistici personale.
A fost o vreme perfectă de fugă. Dar, ceva nu a mers azi conform planului. Am resimțit poate oboseala acumulată după ultimele două semimaratoane sprintene prin vecini, cu un 1h
36 la
Paris și un 1h
35 la
Atena. Deși ținta a fost pe deplin atinsă prin 1h
37 în această dimineață, undeva am fost focusat pe destinație și nu neapărat pe călătorie.
Am ținut constant ritmul. Chiar dacă a fost o temperatură plăcută de fugă, am resimțit pașii greoi. Papucii de alergaceală
Kalenji KipRun TR și-au făcut bine treaba, dar nu am putut tura motoarele la maxim ca data trecută pentru a mă bucura de un rezultat mai bun în statistici și clasamente. Jos pălăria pentru energia primită de la voluntari.
Galeria foto este disponibilă și
aici.
Medalia de finișer este excepțională. Asemeni kitului de participare generos, medalia este un plus foarte apreciat la evenimentele
Băneasa Forest Run. Cursa a fost premiată și cu un punct
ITRA, cel mai sprinten cucerit în experiențele mele de alergare. Poate va fi unul valoros, util pentru completarea punctelor de calificare la cursele UTMB.
Personal, doar pentru
statistici, căci pentru ele am alergat azi, am ajuns la linia de finiș al 38-lea din 391 de participanți ce au terminat semimaratonul la open, al 14-lea din 130 de participanți la categoria M30-39, cu un personal best pe traseul de semimaraton competițional din pădurea Băneasa. Felicitări tuturor pentru toate aceste
rezultate.
Unul din seturile motivaționale de alergaceală sprintenă ascultate în timpul semimaratonului, depășind constant concurența, musai fără fir, într-o cască, pentru a savura și natura, este
Stanton Sessions 4 Bonus Beats Mix. Să ne revedem sănătoși data viitoare, indiferent că va fi prin voluntariat sau pași sprinteni de alergăceală.
...alergat cu Kalenji KipRun TR Black-Neon
...monitorizat prin GPS cu TomTom Spark 3 Cardio