Cluj Eco-Trail Ultra ...adrenalină, zâmbet și fulgi de zăpadă

Prima zi de iarnă calendaristică este în fiecare an și ziua românilor. Cu restricții sanitare impuse sau aplicate diferențiat în funcție de regiuni sau de interpretarea regulamentelor oficiale am decis pentru al doilea an consecutiv să mă bucur de această zi în Transilvania. Patriot sau nu, alerg pe umeri cu tricolorul de la prima competiție oficială.


Anii trecuți, atunci când șervețelele nazale erau doar un accesoriu și gripa zburda liberă prin locații aglomerate am alergat prima zi de decembrie în ture chiar aici în capitală. Da. Cei mai buni timpi personali încă rezistă din acele zece ture pentru fiecare maraton. Am alergat și jumătate pentru semi. Sprinten a fost și crosul în trei ture combinate.

Mi-am dorit să alerg la Cluj. Am afirmat asta la finalul ultimei experiențe oficiale din capitală. A venit 2o2o cu pandemia. Restricțiile ne-au dat oportunitatea de a alerga alte teritorii. Alergările urbane competiționale au fost cucerite de către cele montane. Soluțiile de compromis au devenit alergările individuale, cu participări virtuale, fără limite.


Am alergat la Cluj anul trecut. Cu un start individual la zece secunde față de ceilalți. Pe o vreme geroasă, cu ceață și un covor generos de zăpadă. Am alergat în Cluj și pentru fuga din capitală cu o zi înainte. Au fost zece kilometri pentru a zecea ediție urbană, ținută doar virtual ca parte din proiectul Educație prin Mișcare. Tipic în pandemie.

Mi-am dorit să ajung pe dealul Feleacului la porția de ultra. Am alergat în plus și în ziua cursei vreo opt kilometri. Am pornit decalați la startul individual, am menținut ritmul sprinten pe primii kilometri. Eram singur pe traseu. M-am bucurat de câteva bucăți de pante fără alți alergători în jur. Doar că m-au costat vreo șase kilometri în plus în statistici.


M-am înscris în acest an din nou la proiectul local Educație prin Mișcare. Am adunat mai multe antrenamente dedicate decât erau necesare pentru o participare asigurată în capitală. Dar invitația lui Paul de a reveni în Cluj a fost irezistibilă. Situația incertă din capitală contura o decizie inspirată de a alerga din nou cele două ture Eco-Trail.

Călătoria prin țară porivită zilelor libere din acest an au devenit și motivația de a asorta o mică vacanță cu relaxare în ape termale, drumeții pe poteci montane sau printre animale sălbatice la zoo, ori pe alei urbane la două târguri de Crăciun. Vacanța urma să fie încheiată după alergare pe noua porțiune de autostradă A10, deschisă către casă.


Anul acesta am putut alerga și pentru capitală. Am alergat motivat de provocările NRC și în Păltiniș și la Cluj mai bine de un semimaraton. Da! Orice motivație este apreciată și binevenită pentru a aduna kilometri. De data asta alergam cu noii pantofi de fugă Nike Trail 3 Gore-Tex câștigați după provocarea anterioară a comunității.

Ultima zi de noiembrie. Am pornit din Sebeș pe o vreme atât de gri încât nici dușmanii nu meritau scoși din casă. Am continuat către Cluj într-un carusel de nori, raze de soare și fulgi de nea. Înainte de a intra în Cluj am trecut brusc de la raze de soare din nou la fulgi mari de zăpadă. În acest an ne așteptau la înălțime alte surprize plăcute.



HillHouse, locația de start, de preluare a kiturilor este memorabilă, cu o panoramă a orașului la înălțime. În kitul de concurs, alături de număr, pastele Turea și alte bunătăți era pe măsura dorită și el, tricoul tehnic tricolor, ce va scrie noi povești de fugă. Seara am petrecut-o în oraș, mai întâi în pași de alergare, apoi în plimbare cu cei dragi.

Dimineața cursei ploua. Cel puțin în Cluj. Doar jumătate de oră mai era până la start atunci când am apăsat pedala accelerației. Am zburdat repejor pe șosele. Stropii de ploaie din oraș deveneau fulgi de nea în ascensiunea către start. Am ajuns cu bine, respectând totuși viteza legală. Eram deja echipat. Ce încălzire? Ce alte pregătiri? 321. Start și apoi la dreapta!


Am pornit la vale printre fulgii jucăuși de nea. Într-o sută de metri am lăsat asfaltul printr-o cărare întortocheată de pădure. Coboram voios la vale sprinten cu primul val de alergători. Priveam la ceas. Primul kilometru s-a scurs în patru minute. Tot așa și următorii. Pantofii ăștia sunt magici. Alergasem pe zăpadă și în Păltinis fără emoții.

Trecuseră cu brio testarea. Dar acum alergam cu ei pentru prima dată în cursă. Aderență excelentă pentru fiecare pas, acolo unde cei de lângă mine patinau pe fiecare buclă. M-am bucurat că în acest an aveam de parcurs traseul invers, cu bucățile de fugă savurate din greșeală în plus anul trecut. Eram pe drumul cel bun, alături de cei sprinteni.



Am menținut repejor ritmul în prima parte. Primul punct de alimentare era cocoțat după prima urcare la vreo nouă kilometri. Tot acolo ne așteptau și fotografii Pixel să ne prindă în cele mai colorate cadre. Aveam în plan 50K de cucerit în șase ore. Deși era rece mă simțeam bine. La vale am prins un kilometru pe coborâre chiar sub patru per mie.

Ne bucuram cu zâmbet și adrenalină de fulgii de zăpadă agitați de vântul nervos. Ooo! Ce spectacol! Un adevărat zbor de sărbătoare în pași de fugă către potecile marcate. Pășunile ruginii au fost înlocuite de cărări prin pădure. Adunasem deja distanța semimaratonului pe ceas și încă aveam energie să sprintez pe porțiunile alergabile.


Sus, jos! Sus, jos! Înainte de ascensiunea către belvedere mă întâlnesc cu Ștefan în postura de arbitru. Rareori nu-l văd în cursă, mai ales pe podium. De data asta, era alături de noi, cu încurajări și vorbe calde, parte din organizare. Am urcat prin pădurea de pini către zona de start. Urcam către zeci de zâmbete. Știam că aveam sub trei ore de fugă.

Cei de la cros încă se pregăteau de asalt. Cel de la semi plecaseră după noi, la ora zece. Prima tură a fost mai rece, dar cu ceva zăpadă. A doua tură a fost asortată cu dans prin noroi. Total alt peisaj. Temperatura în termometre deja crescuse. Câteva raze de soare îndrăzneau să reziste iernii. Norii cenușii încă dețineau controul peste văi.


Știam unde să trag. Unde să reduc viteza. Oboseala resimțită m-a făcut să pierd din avânt. Trecusem deja pe aceleași poteci. Dar zăpada dispăruse. A cedat repede sub urmele de pași prin noroi. Am ales să alerg unele porțiuni pe iarba udă, chiar dacă mi-a redus un pic din ritm. Era bine! Distanța maratonului a fost cucerită lejer sub cinci ore de anduranță.

Mai aveam vreo zece kilometri de cursă. Ținta celor șase ore pentru cincizeci de kilometri era viabilă chiar și cu dansul prin noroi. Mi-am adjudecat acei cincizeci de kilometri sub șase ore de fugă. Revederea cu Ștefan a conturat rezultatul către linia de finiș. Am ajuns la final, urcând și ultimii doi kilometri. Am avut energie să depășesc și concurenți în fugă.


În statistici am trecut linia de finiș cu zâmbet în aproape 6 ore și 12 minute pentru cei 52 de kilometri și 1800 de metri diferență de nivel de anduranță, adunați pe ceas în cele două ture de poteci marcate. Am savurat o cursă de fugă senzațională pe un traseu similar cu cel de anul trecut, dar degustată mai spectaculos și sprinten.

Mulțumesc Paul pentru o nouă experiență memorabilă, premiată și cu două puncte ITRA. Anduranța cucerită este o cursă recunoscută în categoria 50K pentru calificarea la UTMB și contează personal doar ca palmares. Sunt calificat deja în 2o22 la oricare din curse, am deja și șase pietre alergate, plus locul asigurat pentru fuga din vară, OCC.



M-am bucurat de această alergare. Am depășit alergători. M-au depășit câțiva. Așa este în fiecare cursă. Între cei rapizi și cei din spate am alergat în mare parte singur. Am profitat în puncte de ceaiul cald sau licoarea verzuie de izotonic, de unele bucățele de ciocolată sau biscuiți sărați. Felicitări tuturor pentru participare. A fost petrecere Cluj Eco-Trail.