Cluj EcoTrail ...ultramaraton în pandemie cu bonus de fugă

Fiecare primă zi de decembrie aniversară a alergărilor de anduranță m-a prins în ultimii patru ani în ture prin capitală. O experiență ultra devenise punct de reper mai departe către vest. Una din destinațiile personale era (și) competiția organizată pe dealuri și coline la Cluj sărbătorind ziua națională în pași de fugă, fie chiar și în două ture.


Conceptul Cluj EcoTrail a apărut din nevoia de a promova responsabil trasee accesibile de alergare montană protejând mediul. Este al treilea an când aici, pe dealurile Clujului și Feleacului ziua națională este sărbătorită cu tradiție la înălțime. Aveam ocazia de a (re)descoperi producători locali ce oferă bunătăți bio produse cu grijă pentru viitor.

Eram aliniat în acest an la a cincea linie de start în capitală. Totuși cumva pandemia asta mi-a oferit oportunitatea de a savura un ultra aniversar pe dealurile Feleacului. Medalia de zece (kilometri) am alergat-o în avans la final de noiembrie, la ora zece, tot în Cluj. A doua zi matinal eram aliniat la startul unui nou ultramaraton, al șaptelea din acest an, primul din vest.



Prima dimineață de iarnă era captivă ceții deși în progznoze ne era promis soare. Un strat alb zugrăvise decorul urban parcă smuls din regatul de gheață. Eram cazat la vreo doi kilometri de start. Am pornit la fugă într-un ritm lejer. Pandemia aducea flexibilitate. Anduranța asta ultra avea o recomandare în limita a două ore pentru a termina pe lumină.

Regulamentar se putea alerga oricând în marja celor șase ore propuse pentru start cu condiția de a ne încadra în limitele de timp impuse. Fiind o cursă certificată ITRA așteptările mele erau (cam) mari, mai ales la marcarea traseului. Am decis să pornesc matinal, chiar dacă puteam pleca oricând în cele două ore. Printre primii nu a fost inspirație de fugă.



Am plecat sprinten de la start menținând un ritm susținut de la centrul de cercetare către buclă. Eram în față, urmat de vreo zece alergători din joc prezenți la ora opt la mai bine de jumătate de kilometru. Ies din livadă. Observ marcaje doar în dreapta și ghidat de ceas o iau încolo. Am urmat traseul. Am coborât prin oraș, apoi am urcat spre Feleac.

Aveam avans. Am ajuns la primul punct de hidratare. Eram însă la km 20, nu la 7. Am luat-o înapoi către start pentru a reintra pe traseu. Alternativa era descalificarea. Brusc avansul devenise întârziere. Da. Nu am verificat traseul ca să evit o astfel de surpriză. Oricum, traseul marcat ar trebui să fie prioritar chiar și față de harta de pe ceasul de fugă.



Era mai bine dacă eram mai în spate pe urmele altora. E o lecție dur învățată. Nu aveam pretenția să fie vreun voluntar acolo, ci doar să fie marcat corespunzător punctul critic. S-a remediat situația după sesizarea de la km 20 și au pus puncte cu spray verde pe la ora nouă. Am ajuns la punctul respectiv și am pornit mai departe pe direcția bună.

Aveam aproape opt kilometri în plus și o oră întârziere. Am tot urcat, am coborât, urmam calea marcată. Eram aproape de centură când am intrat în zona de pădure. Vreo doi kilometri am urmat poteci printre livezi. Zăpada era tot mai prezentă cum urcam spre Feleac. Un vânt rece viscolea cristalele de zăpadă, iar soarele cucerise ceața din zare.


Nu contest organizarea în aceste condiții mai presus de situația neplăcută la primele marcaje. Știu că s-au făcut eforturi mari pentru a ține în picioare acest eveniment. Am vrut să alerg acest ultra. L-am alergat. Este un traseu alergabil. Totuși parcă e mai fain prin păduri, decât prin văi golașe. Am bifat punctul secund, cel mai înalt, reîncărcând proviziile.

Cola, izotonic, apă și ceai la punctele de alimentare. Banane și portocale, ciocolată și batoane sărate. Suficient pentru fuga de la orizont. Eram pregătit. Primisem un gel și un shot în kit, aveam la mine altele. Am ținut cont de hidratare, am luat magneziu. Câțiva kilometri pe coborâre prin livezi m-au adus la borna 20. De aici știam traseul. Bonus matinal.


Mai erau din tură șapte kilometri. O coborâre printre câteva case, câteva alei asfaltate, traversam drumul principal și urma urcarea. Pe porțiunea de drum marcată pe alocuri către poarta de finiș am recunoscut câtiva prieteni. A fost zona cea mai animată. Pe aici alergau tura și crosul și semi. Nu am stat la selfie. Responsabil am păstrat distanța.

M-am bucurat de Bianca, cu zâmbetul ei molipsitor de la start. Deși spera înainte de start să țină ritmul meu, chiar dacă a alergat în spate avea avans o jumătate de oră. Avansul l-a păstrat până la final. La un sfert de ceas am trecut și eu prin poartă și am intrat pe tura a doua. Am schimbat buff-ul și mănușile. Erau ude. A fost o decizie inspirată.


Vântul era nervos. Cu a doua tură începea anduranța. Traseul îl știam deja. Pământul înghețat devenise un teren minat de noroi. Am căutat zone cu vegetație și ochiuri de gheață ca să merg mai departe. Am urmat drumul pietruit și alte cărări marcate până la primul punct de control de pe a doua tură. Prin pădure zăpada matinală depusă se mai topise.

Lângă centură, prin livezi, pe coline am ajuns a doua oară sus, la Feleac. De aici începea coborârea prin alte livezi de meri. Aproape de ultimul punct se vedea orașul în zare. Intrasem în ultima oră de lumină. Mă încadram chiar și cu bonus în limita impusă a celor nouă ore pentru a termina cursa. Eram învingătorul ce alerga către cei dragi la linia de finiș.


Poate alerg eu (prea) des prin vecini și am alte așteptări. Deciziile au fost asumate. Comparativ cu alte curse ITRA alergate prin vecini, parcă traseul servit în ediția asta nu a fost așa spectaculos. Poate și pentru că a fost în ture, dar a fost fain prin zăpadă, cât s-a putut. Era alt dans prin noroi și ploi. Mulțumim pentru zăpadă, noi să fim sănătoși.

Am alergat aproape opt kilometri degeaba. Oficial în statistici nu au contat. Efortul extra a fost resimțit. Am continuat cursa încercând să mă încadrez în limita celor nouă ore. Oricine mă depășea avea oricum avans de o oră pe un traseu alergabil. Cu opt kilometri extra și fără medalie de finiș (deocamdată). Mnooo, dar hai că fu fain la Cluj EcoTrail.


Sunt la coadă în statistici, dar am alergat cea mai mare distanță. Am adunat în pași de fugă numa' 60 de kilometri la înălțime, prin livezi, prin codrii ruginii alintați de zăpada înghețată. Da. Mulțumesc frumos pentru ocazia de a petrecere aniversar prin mișcare porția de anduranță organizată responsabil. Felicitări tuturor mai presus de rezultate.