Tryavna Ultra ...ultramaraton RoMania în Balcani

Ultima trăznaie în paşi de fugă prin vecini a fost un nou ultramaraton, o porție de anduranță sincronizată repejor cu startul unei alergări competiționale mai presus de statistici. A fost o luptă cu doi EU, unul pesimist, gata să renunțe încă dinainte de start și un altul căpos și ambițios, gata să ducă pașii până la finalul călătoriei așezate în cale la răsărit.



Tryavna, gazda noastră a locației de start este situată la aproape un ceas de mers cu maşina din Veliko Târnovo. Micul oraş este fermecător dezvăluind zeci de monumente așezate pe străzile pietruite. Arhitectura caselor vechi, construite din piatră şi lemn dau impresia că ne-am întors în timp cu vreo două sute de ani. Un oraș descoperit în alergare.

Turnul cu ceas sau podul din piatră sunt parte din simbolurile micului oraş. Cursa populară oferă ocazia de a descoperi fiecare colț de legendă. Din loc în loc pe străzile pietruite încă se zăresc ateliere ale meşterilor locali, prăvălii cu produse tradiţionale, magazine cu suveniruri dar și câteva restaurante şi cafenele asortate cu flori colorate.



Câteva momente până la focul de start. Ultimele urme ale nopții au cedat deja noii zile. Cei mai curajoși, alergătorii sunt deja gata pe poziții pentru a alerga una din cele trei distanțe competiționale, 23K, 76K sau 141K, individual sau chiar în echipă după posibilități. Luasem kiturile cu o zi înainte. Tricoul tehnic personalizat este foarte fain. Blagodaria.

Împreună cu Cristi alergam tricolor (și) în echipa RoMania. Eram cazați la câțiva kilometri la aceeași casă de vacanță cu piscină și curte interioară. Drumul către start învârtind covrigul a fost scurt. Nu aveam clopoțelul pentru animale cerut în kit de organizatori. Un magazin de articole de pescuit ne-a oferit soluția cu zorzonele de undițe.



Printre selfie și zâmbete somnoroase pornim în aventura matinală marcată în Balcani. Alergasem în mare parte traseul de ultra anul trecut. De data asta fiecare loc nu mai era o necunoscută. Știam de toate punctele de alimentare generoase, mo(nu)mentele de tras în poză, potecile aurii alergate la înălțime, pasajele printre case și podețele înguste.

Prima parte am alergat-o voios, dar ospățul de la punctele de hidratare nu a fost chiar cea mai bună alegere culinară. Gestiunea resurselor este importantă, dar cumva alegerile făcute nu au fost în favoarea mea pe moment. Am profitat (și) de izvoarele răcoritoare și am tot alergat potecile marcate până acolo suuus la înălțime.


Era fain acolo printre nori și zeci de turbine eoliene. A fost cald. Pe la kilometrul cincizeci am ajuns într-o mică gară unde am trecut calea ferată. De aici traseul marcat era un pic diferit față de anul trecut. Urcările au fost mai mult la pas în funcție de înclinație. Aveam bețele la mine pentru suport, dar parcă m-au încurcat pe unele coborâri.

Da, bețele au fost un bun sprijin pentru toată oboseala resimțită, acumulată după aproape jumătate de zi pe munte. Bateria ceasului deja cedase, noroc că aveam soluții de încărcare. Alergasem tare pe porțiunile de coborâre. Dar pe ultima parte nu mai aveam energie să mai alerg. Am resimțit genunchii prin canioanele prăfuite înainte de a reintra în oraș.


Am finalizat această luptă pe un traseu modificat cu o vreme excelentă, profitând de punctele de alimentare generoase și energia voluntarilor voioși, mereu gata de susținere chiar dacă au stat ore și ore după noi. Da, am urmat traseul marcat prin Balcani în siguranță, fără probleme de sănătate. Dar mai am de învățat. Fiecare experiență contează.

Chiar dacă aș da corpului tot ce are nevoie, când depășesc limite se apără și trebuie să accept. Când nu mai pot alerga pașii pot continua (și) în mers către final. Fiecare pas înainte mă aduce în siguranță la cei dragi. Undeva acolo este suficient timp pentru gânduri, cântărind sacrificiul unui ultra dacă limitele trebuiesc încălcate doar pentru statistici.



Mulțumesc Elite Running pentru tricou, este o alegere excelentă și pentru vară chiar dacă are mâneci lungi. Am alergat cu KipRun Trail MT. Așa cum mă așteptam am avut aderență foarte bună, s-au comportat excelent indiferent de poteci, fie ele prăfuite, pietruite, noroioase sau mâloase. Dar se (re)simt după zece ore alergate pe poteci.

Mulțumesc celor care m-au încurajat înainte, la start, pe traseu, dar mai ales la final. Bravo celor care au alergat 23K, 76K și respect pentru cei care au trecut finișul celor 141K alergați indiferent de statistici. Mulțumesc celor doi suporteri dragi ce sunt alături indiferent de oră, scumpa mea soție Luiza împreună cu puișorul meu Gabriel-Andrei.



Restul sunt statistici. Următorul ultra? Cine știe. Perioada imediat următoare (poate) o voi păstra pe distanțe montane mai scurte de alergare, profitând oarecum și de momentele de la final în detrimentul unor trasee lungi, fie ele mai mult sau mai puțin dificile. Ne revedem curând cucerind noi teritorii în pași voioși de alergăceală mai presus de clasamente.