Se spune că berea aduce prietenii aproape. 1 Mai este deja tradiție. Prima zi este întotdeauna motivație de a evada, de a ne bucura de libertate, la munte sau la mare, de a petrecere alături de prieteni. Fiecare oază de verdeață este cucerită de petrecăreți, aliniați la grătare. Putem sta la masă sau putem face pași de mișcare cu fapte bune.
Hai noroc și la mișcare! De 1 Mai, fie că alegi să bei o bere pe malul mării sau în vârf de munte, ești invitat într-o cursă
smart inedită.
Beer Run te încurajează să păstrezi tradiția. Făcând mișcare în cursa
Beer Run și tu te poți implica responsabil pentru viitor. Iar medalia personalizată va fi dovada colorată a unei experiențe memorabile.
Prin cursa ta vei planta un copac alături de
ViitorPlus, un proiect inspirat care vizează
creșterea suprafeței împădurite din sudul României, în unele dintre județele cu cel mai mare deficit de pădure, în principal prin crearea de perdele forestiere de protecție. Poți alerga cursa ta, dar poți fi (și)
voluntar în viitoarele
acțiuni concrete de plantare.
Poate fi (și)
cursa ta. Este la un
click distanță.
Ne bucurăm de fiecare reușită știind că avem alături de noi oameni faini care se implică pentru viitor. Știu că ești și tu un spirit liber într-un corp sănătos. Schimbă conceptul clasic de 1 Mai din mici și bere în mișcare și bere. Sau profită de mici la final, asortați cu blonda înspumată cu mândrie pentru că ai făcut alături de prietenii tăi o
faptă bună.
Ai la dispoziție trei distanțe, 6, 15 sau 21 de kilometri. Dar și trei zile în care să îți depășești limitele chiar oriunde și oricând, respectând restricțiile impuse de autorități. Fie că alegi să bei o bere pe nisipul auriu la malul mării sau acolo, deasupra norilor în vârf de munte, te invităm să dai noroc și cu noi virtual într-o cursă inedită premiată cu o medalie personalizată.
Provoacă-ți gașca să se alăture cursei. Vei avea parte de distracție, comunitate, mișcare și voie bună. Ne-am propus să plantăm peste o mie de de copaci prin alergare. Important este să te ridici de pe canapea și să faci primul pas. Numărul de beri cu sau fără alcool este la alegere, cu exces de voie bună, libertate și consum moderat de bere.