Deasupra norilor pe poteci montane. Acolo erau bine ascunse unele ambiţii personale amestecate cu planuri măreţe pentru anul de graţie. Cu fiecare experiență savurată în mod alert, cucerind vechi și noi teritorii. Cumva însă situaţia actuală ne-a pus pe tușă așteptând nerăbdători prima linie de start. Iată-ne adunați o sută de alergători la
Transfăgărășan.
După
experienţa din august am vrut să revin pe drumul de legendă care leagă
Muntenia de
Transilvania, străbate
Carpații la peste două mii de metri, în sute de viraje întinse pe o distanţă de mai bine de o sută de kilometri. Accesul auto pe acest drum este limitat la patru luni pe an, doar în mijlocul verii din cauza pericolului de avalanşe sau căderi de pietre.
Prima fugă oficială post pandemie chiar şi scurtă pe acest drum era foarte tentantă. Mofturoasă era și vremea, anunțată chiar furioasă în statistici prin toată țara. Iar noi eram în sevraj după un strop de anduranță pe poteci bine marcate și adrenalina unei competiții. Da, am acceptat să alerg doar cinci kilometri, puși în scenă de către KM
Vertical Race Bâlea.
Galeria foto este disponibilă și
aici.
Competiția sportivă de alergare montană (urcuș) prin
Făgăraș s-a ținut în acest an respectând distanțarea socială. O perdea de stropi reci confirma prognoza. Eram primul ce pleca din ultimul val. La start mai erau doar câțiva alergători rămași, fără alţi spectatori. Am activat ceasul așteptând secundele din numărătoarea inversă. Fără paşi de încălzire.
Aveam înainte doar urcare, o diferență de nivel pozitivă de aproape o mie de metri la distanța pe poteci de 5 kilometri. Startul cursei s-a dat individual decalat pentru fiecare, pleca un alergător la câteva secunde, pe baza
listei de start. Ordinea plecării noastre la atac s-a făcut pe baza rezultatelor de la edițiile anterioare sau alte rezultate similare.
Ideea era de a preîntâmpina aglomerația pe poteci și a reduce depășirile pe parcurs. Traseul propus ne urca de la
Balea Cascadă pornind de la 1230 metri pe marcajul triunghi albastru printre roci și porțiuni cu zăpadă până la
Bâlea Lac, la 2050m. Apoi continuam pe treptele săpate în zăpadă, urmând stegulețele roșii până sus, la Șaua Doamnei.
Finalul cursei era aproape, deasupra norilor la peste 2200 metri altitudine. Ceața de pe traseu se risipise. Am depășit patru persoane, m-au depășit două, astfel că estimarea locului la start a fost bună. Am savurat experiența. Eram prima oară pe acest traseu, după o pauză montană de mai bine de jumătate de an și vreo nouă kile în plus.
Nu era grabă, dar anduranța a fost parcă prea scurtă, ținută totuși într-o limită personală de nouăzeci de minute. La final am imortalizat câteva cadre. Suporterii mei dragi urcaseră cu telecabina. Am coborât din cer spre lacul
Bâlea către ei. De acolo se ridicau individual kiturile de finish fără festivități de premiere, păstrând impusa distanțare socială.
Am fi coborât până la cazare la pas pe serpentinele asfaltate. Dar erau vreo 13 kilometri, asortați cu ceață și troiene pe alocuri. Întâlnirea cu ursul în drumeția la cascadă era un risc deja confirmat așa că am ales varianta de a lua telecabina. Ceața deasă s-a risipit repede în zbor dezvăluind cascadele zgomotoase și rocile gri asortate cu verdele brazilor.
Iată că la mijlocul anului ne-am adunat câțiva curajoși, aproape o sută (pe liste) să alergăm poteci spre cer printre nori. A fost o competiție interesantă, cu o medalie pictată și o vreme umedă, tocmai bună de fugă la înălțime. Parcă a fost prea scurt. Mulțumim organizatorilor pentru curaj și pentru fotografii. Au fost și
rezultate bune în statistici oficiale.
...alergat cu Kalenji Kiprun XT7 Black Neon
...monitorizat cu Garmin VivoActive HR
...energizat cu dextroză Isostar Endurance+