Treizeci de ani de libertate

Aștern câteva paragrafe despre libertate, dar și un pic despre democrație, puterea poporului. Momentul este ales oarecum după spectacolul recent, dar și pentru a nu favoriza vreo direcție sau o culoare a vreunui partid. Este o realitate a unei națiuni, zugrăvită și experimentată în parte și în ultimii mei treizeci de ani, cu unele alegeri mai presus de patriotism.

Da, scriam aici că viața fiecăruia vine la pachet cu câteva setări predefinite. Cu alegeri luate de alții pentru noi. Dar, mă bucur că, în marea de mulțime, cucerită de informațiile servite de mass media, sunt și oameni dedicați, care vor și pot să exprime informația, așa cum este ea, fără cenzură, mai ales în mediul online. Prin valul de clipuri m-a atras de câteva ori Recorder.


Mai presus de culori politice, cenzură mai mult sau mai puțin (in)vizibilă, există și jurnalism făcut pentru cititori, nu pentru interese obscure. Cu siguranță, în marea mulțime de conținut, sunt și alte entități dedicate, implicate pentru adevăr. Nu acela dispus de proceduri și legi, redactate discreționar, ci acela care ne definește (poate) și azi, filele de istorie națională.

Documentarul 30 de ani de democrație, prezentat în câteva cadre mai jos, îl recomand pentru a descoperi, pe parcursul a trei ore, acele momente de istorie, așa cum ne-au fost servite în democrație. Poate fi accesat (și) de pe YouTube, inclusiv subtitrat în engleză. Sau îl poți descărca folosind SnapTube, fără internet consumat pentru traficul de date.


Oricare ar fi varianta, îți recomand să îți dedici cândva, acest timp, cele trei ore. Merită. Mi-ar fi plăcut să am acces liber la informație mai înainte. Deși, nu ar fi contat, în ultimii ani am ales răul cel mai mic. M-a prins revoluția pe când aveam opt ani. Îmi amintesc atunci când (poate) aveai cu ce, dar nu aveai de unde. Erau cozi la alimente, la pâine, lapte, ulei și butelii.

Îmi amintesc de zilele petrecute pe afară, de miile de ore petrecute la școală sau la bibliotecă pentru a-mi lua informațiile pentru teme. Fără smartphone și internet, fără Facebook, Instagram, Twitter. Fără viața virtuală de azi, unde popularitatea e dată de urmăritori. Fără absențe. Cu orele de muzică, compunere, pictură, educație fizică și desen.


Așa am învățat să cos un nasture. Rupeam pânzele de traforaj sau pictam pilogravura. Sunt (poate) termeni SF pentru generația mai tânără. Muzica era captivă pe casetele ascultate și derulate cu pixul. Socializarea consta cu plimbări prin parcuri și declarații de dragoste. Rezultatele de admitere la liceu le așteptam jucând fotbal pe maidane, vechi oportunități de socializare.

Am luat decizii după cinci ani de libertate personală, la munca de jos, pentru a ajunge la facultate. Am acceptat lucrul la negru sau pe minim pe economie ani de ani la rând, într-un sistem corupt pentru a putea supraviețui. Am lucrat nopțile atunci când (poate) alții petreceau prin cluburi. Am acceptat nu doar o dată șomajul pentru a regăsi orizontul în democrație.


Am acceptat lupta mai presus de rușine, peste sute de kilometri de casă. Am acceptat să plătesc rate în capitalism. Nu aveam o alternativă. Dar am învățat să fiu responsabil. Mi-am întemeiat o familie. Am acceptat schimbarea, de cel puțin două ori a domeniului de activitate, atunci când era mult mai ușor să plec din țară. Alții au făcut acest pas. Și poate o duc mai bine.

Nu și eu. Nu atunci. Atunci când era momentul am fost (poate) prea patriot. Astăzi (poate) este prea târziu. Poți alege, poți descoperi lumea, fie că o faci sau nu în pași de alergăceală pe poteci marcate. Libertatea și democrația ne-a adus accesul la informație, dar și libera circulație. Mi-ar fi plăcut să am acces la toate astea la douăzeci de ani.


Dar nu a fost să fie pentru mine. Au fost alte vremuri. Poate am învățat ceva, poate nu. Dar alegerile din trecut m-au făcut să pornesc spre noi orizonturi, în pașii mei de fugă de astăzi. Alerg doar de mai bine de cinci ani. Ceilalți, cei dinainte, i-am dus (poate prea) sprinten pe multe cărări ale vieții. Aș vrea poate, în acest an să nu mai fiu nevoit să aleg răul cel mai mic.

Urmărește documentarul. Este un film captivant desprins din realitate. O parte din colecția de filme Recorder o poți (re)rescoperi (și) aici. Mulțumesc celor care există, se implică și ne oferă această filă de istorie. Așa. Pur și simplu. Înainte să fie îngrădită de interese. Nicăieri nu ar trebui să fie mai bine ca acasă. Iar noi, poporul, (încă) deținem puterea în democrație.