Alergarea pe nisip nu se compară nici cu asfaltul, nici cu poteca de munte ...nu am ratat nicio ediţie
Maratonul Nisipului. Prima dată, în 2014 am alergat timid la Cursa Populară de 5 kilometri, un target realizabil ...simţit din plin în aproape o oră de alergare.
Atunci nu ţineam cont de acele detalii esenţiale care fac diferenţa... alergam cu orice, îmbrăcat de iarnă cu extra straturi de haine. Controlul respiraţiei? Haine tehnice? Păreau poveşti.
Ediţia Maratonul Nisipului din 2015 a fost prima alergare personală oficială cronometrată cu cip, prima alergare unde am apărut timid într-un clasament, unde am alergat cu tricou tehnic şi prima dată când am “gustat” o porţie de 10 kilometri care păreau interminabili.
Medalia de finisher primită, prima din “carieră” are locul ei aparte, amintindu-mi de unde am plecat în paşi comozi de fugă.
Ediţia Maratonul Nisipului din 2016 a fost motivaţia mea să alerg un semimaraton, nu să termin neapărat unul.
A fost anul în care am învăţat să mă cunosc ca alergător, să îmi descopăr limitele şi să le depăşesc una câte una.
A fost ocazia de a alerga la mal de mare pentru unul din sponsorii mei BIO-TECH, partener de alergare care mi-a dat ocazia să particip anul trecut la o mare parte din alergări, motivându-mă să alerg primul maraton chiar de ziua mea, la final de iulie.
A fost anul în care am inspirat generaţia tânără să vrea să alerge mai mult, sunt mândru de
Dora dar mai ales de
Oana pentru evoluţia ei la Maratonul Nisipului, ocupând podiumuri la categoria de vârstă. A fost anul în care am avut ocazia prin intermediul lui
Gabriel să susţin ca
pace(make)r cu veselie şi bună dispoziţie alergători timizi către finish, mai întâi la semimaratonul din mai de la Bucureşti, apoi la maraton, în octombrie.
Astăzi am ocazia să alerg ca
pace(make)r şi internaţional, dar voi avea mereu timp pentru a fi alături de alergătorii de acasă la noile evenimente ce vor urma. Sunt mândru de tine,
Oana pentru primul tău maraton terminat în puţin peste patru ore.
A fost anul în care am primit susţinerea tehnică Kalenji prin
Nicu alergând ca un profesionist atât montan prin Kalenji KipRun Trail XT6, cât şi pe asfalt cu Kalenji KipRun LD.
Revenind la Maratonul Nisipului deşi o mare parte din cei care mă cunosc credeau că am în plan anul acesta un maraton pe nisip, am ales tot semimaraton, mizând pe viteză.
Consider personal că nu (se) merită efortul să fac două ture pe nisip, poate dacă traseul va reveni ca în prima ediţie dintr-o bucată m-aş încumeta, aşa mă bucur doar de tura întreagă de semimaraton.
Am alergat ca de obicei cu tricolorul, având aproape un nou partener
Silvian Nectar, care îmi va susţine paşii mai ales către maratoanele şi ultramaratoanele ce vor urma în Balcani, dar şi la alergări vesele din ţară.
Sunt parte din
SanaSport şi
Maratonul Nisipului. va fi alergarea mea de acasă, nisipul va rămâne terenul meu duminică de duminică de dimineaţă, pentru că duminică, marea a fost de partea noastră, a nivelat parţial nisipul afânat, dar a fost calmă alături de noi kilometru de kilometru.
Alerg pentru sănătate, iar cadrul oferit de nisip duminică de duminică este ocazia excelentă de a savura din plin briza, valurile, pescăruşii în paşi de alergare.
Alerg de plăcere deşi nu pare... totuși locul obţinut 4 la categorie, dar şi clasarea în primii 19 cei mai buni alergători de la semimaraton mă fac de asemenea mândru că alerg... pentru a-mi depăşi limitele alături de oameni frumoşi.
Deşi fiecare dintre noi avem diverse ocupaţii... pe teren suntem toţi egali... forţele proprii fac diferenţa la final, respect pentru că nu renunţăm chiar şi ultimii ajunşi la finish. Respect pentru cei care au făcut maratonul pe nisip, ştiu că nu a fost uşor.
Mulţumesc ţie
Luiza pentru răbdare şi băieţelului meu
Gabriel-Andrei, alerg pentru el, pentru a-i oferi şansa de recuperare, pentru a putea într-o zi să se bucure de viaţă fără piedici, fără discriminare.
El e primul care e gata să plece în deplasare de fiecare dată când tati are o alergare, indiferent de ora matinală de plecare, dar şi cel mai vesel susţinător de la finish.
Galeria foto este disponibilă și
aici.
Mulţumesc şi vouă cei care mă cunosc sau care (încă) nu mă cunosc pentru susţinere, aprecieri şi comentarii... sănătate să avem parte, fără accidentări pentru a ne bucura de fiecare traseu de alergare.
Mai presus de statistici... nu uita să te bucuri de alergare, chiar dacă e pe asfalt, pe potecă de pădure, la munte sau pe nisipul afânat la mal de mare.
Articolul personal pe care l-ai citit a fost preluat de
aici.
Citeşte și articolul...