Experiențele se transferă în ființa noastră în momentele în care se-nfioară pielea și fierbe stomacul. Făgărașu-i Făgăraș! Da. Acesta era îndemnul de a zburda printre nori, acolo unde cerul sărută pământul în Carpați. Bărbosul ne-a livrat de data asta o vreme frumoasă de vară în prognoze asortată cu una din probele de anduranță la înălțime.


Nu aveam în plan să alerg în Făgăraș. La orizont urma a treia participare prin vecini la Kamchia, o tură de semi de alergat voios la malul mării. Chiar dacă accesul prin vecini nu este restricționat, în vremuri incerte am decis să schimb macazul pentru a alerga din nou la înălțime. Era promisă o locație nouă, pe un traseu de anduranță mai puțin cunoscut.

Alergasem prin zonă la 2x2 și doream o revanșă după terminarea cursei de anul trecut la un sfert de ceas peste timpul limită impus. Proba regină avea în cale șaisprezece vârfuri de fugărit pe distanța a peste șaptezeci de kilometri. Am ales varianta a doua, Brătila, cu șase vârfuri de cucerit pe distanța a cincizeci de kilometri într-o duzină de ore.


Plecasem din capitală cu o zi înainte după miezul zilei, cu vreo două ore întârziere. Dar erau de parcurs la volan doar 250 de kilometri, rezolvați fără emoții în aproape patru ore. Nu aveam informații clare despre trasee sau zona de camping. Am pornit cu emoții. Dacă investisem două zile de concediu pentru o nouă competiție anulată?

Investiția nu e neglijabilă. 180 leuți pentru kit și încă vreo 200 pentru carburant. La banii de kit meritam să fiu surprins. Dar nu așa. Am primit doar numărul de concurs și un gel. Nici măcar un pliant. Eh, lasă că va fi ospăț la punctele de hidratare, obișnuiți prost cu Ciucaș X3 sau alte curse similare. Am parcat pe câmp și ne-am dus spre zona de campare.


La dispoziție erau două zone de camping generoase, camping Brătila, mai departe de miezul evenimentelor, mai liniștit și mai aproape de parcare sau camping Berivoi, între râu și pădure, cu acces peste râu pe două poduri, aproape de zona de masă și de zona de relaxare și concerte. Am aflat la fața locului aranjamentul. Desfăcusem deja corturile.

Luate pe sus, le-am instalat mai aproape de agitație. O seară răcoroasă ne-a adunat distanțați, dar împreună pentru câteva momente de socializare. Zona de start-finiș era generoasă cu mese, cu mâncare caldă contracost, cu muzică live și voioșie. Bogdan ne adunase la masă, împărtășiți cu vin roșu. Sub miliarde de stele ne-am băgat la somn.


Matinal porneam fuga către nori. Am dormit în reprize. Aveam arsuri de la vinul roșu, salvat dimineață cu noroc de ultimul Dicarbocalm rătăcit prin bagaje. Porneam cu Marco la atac. Rutina ne-a adus la start înainte cu cinci minute. Dimineața era răcoroasă, dar senină. Bizar. Primul punct de hidratare era departe, la o treime de drum pe urcare.

Mizam pe sursele naturale de apă, dar nu erau marcate. Am plecat din spate. Pe primii kilometri am depășit rapid câțiva alergători. Marcajul cu banda verde fosforescentă din prima parte a traseului repejor s-a rărit. Am regăsit distanțate apoi benzi alb-roșii. Pe creste urmam stegulețe portocalii ce dublau marcajele turistice montane.



Înainte de al zecelea kilometru, urmând drumul forestier ne-am aprovizionat de la un izvor. După vreo trei kilometri urma o urcare susținută prin pădure până pe creste. Aici am profitat inspirat de ultima sursă naturală de apă pentru hidratare. Urma să urcăm prin pădure, să trecem de creste prin jnepeniș alergând potecile înguste cu roci ascuțite.

Marco a decis că vom alerga împreună. Trecem de zonele împădurite. Ascensiunea urma abrupt înot prin jnepeniș. Vântul devenise nervos. Pun bentița și una din foițe. Gândul că aveam o rezervă de apă pe creste a contat până la izvorul de la înălțime. Coborârea de pe creste a fost sprintenă. Urma izvorul de apă rece la jumătatea traseului.



Traseul marcat pe alocuri cu fanioane și bandă alb-roșie cobora din cer. Marco o luase înainte cu Ana după o sesiune de selfie la înălțime. Ajutat de bețe cobor destul de rezervat. Am resimțit genunchii cu oboseala acumulată după săptămânile trecute pe munte. Aveam traseul pe ceas. Dar se pare că direcția indicată de atac nu era cea bună.

Nu mai erau marcaje. La baza muntelui după jocul de glezne ritmic pe poteca întortocheată suntem nevoiți să traversăm râul. Harta de pe ceas indica altceva. Dar cei din față au trecut puntea. Vreo jumătate de kilometru am avansat la vale. Până la urmă ne-am intersectat cu ruta inițială într-o poiană. Aici se pare că era bag-drop.


Păcat că nu am știut din timp de el. Informațiile au fost publicate prea târziu pentru această ediție. Urma a doua parte de urcare pe creste. Am profitat de punctul de alimentare pentru a mânca câteva felii de cașcaval cu biscuiți uscați. Aveam deja apă de pe traseu. Am profitat de batonul de ciocolată de casă delicios, păstrat pentru mai târziu.

Muzica mă energiza cu spor. Păstram ritmul susținut pe urcare prin pădurea deasă. Trec de jnepeniș și ajung pe creste. Era deja prea cald, iar apa era prea puțină. Oboseala se resimte. În zare văd puncte pe creste tot mai sus. Erau alți alergători mai în față. Urma să ajung și eu pe acolo, tot mai sus. Mulțumesc Luci pentru izo și electroliți.


Au fost un boost pe energie pe ultima parte. Ultimul selfie l-am prins pe creste cu Marian. Înainte de borna patruzeci mai aveam o urcare. Consumasem prea multă energie pe coborâre. Urcarea asta a fost interminabilă. Ajung la ultimul punct de alimentare la refugiu. Admir crestele din zare. În alte vremuri ar fi trebuit să alerg Alpii la UTMB.

Aveam vreo zece ore trecute și vreo opt kilometri rămași pentru coborâre. Părea timpul suficient. Panta era prea abruptă, iar eu căutam prin jnepeniș marcaje. Mă depășesc tot mai mulți. Regăsesc poteca marcată. Cobor la pas zonele abrupte. Aflu că Marco nu ajunsese la finiș. Fără semnal la telefon nu pot anunța nici întârzierea estimată.


Noaptea părea că va cuceri și ultimele raze de lumină. Ajung la vale. Kilometrul 46 pe ceas. Știam că mai am doar doi kilometri. Mă întâlnesc cu o fată care îmi dă lovitura de grație. Mai erau patru kilometri, nu doi, de alergat pe un drum forestier. Limita celor douăsprezece ore deja era deja depășită. A doua oară am fost înfrânt de timpul final în Făgăraș.

Conta acum să ajung sănătos la finiș. Pun frontala. Las muzica să se audă mai tare. Eram singur. Evitam surprizele cu vreun animal sălbatic. Ultimii doi kilometri i-am alergat cu Marco și Bogdan. Veniseră să mă conducă la finiș. Mulțumesc. Altruist gestul lui Marco. M-a așteptat aproape de final. Pornisem la atac împreună alergând tricolorul.


Și-a sacrificat rezultatul în statistici pentru a termina împreună, în echipă cu stil. Urale și felicitări încheie tortura cu limitele personale pentru un loc în statistici. Am terminat cursa. Peste timpul limită. Dar am primit medalia de finișer, martoră peste timp a unei aventuri printre nori. Limita avea o oră extra. Informația asta era motivantă.

Dacă știam poate conta. Poate nu. Am reușit să trec linia de finiș la șapte minute după cele treisprezece ore alergate, parte din ultra experiența Brătila, servită în cincizeci de kilometri, traseu alergat printre roci la limită. Cu informații furnizate prea vagi și cu așteptări prea mari. Dar cu un traseu spectaculos la înălțime pe creste. Apa a contat.


Inconștientă idee o consider amplasarea primului punct de hidratare după o urcare abruptă. Primul punct de alimentare (din cele două) a fost la jumătatea distanței după fuga de pe creste. Dacă era în autonomie completă traseul era altceva. Nu am stat locului. Am ajuns la linia de finiș după posibilități, articulații, dureri de genunchi și a doua tinerețe.

A fost o experiență memorabilă. O luptă dură cu vântul nervos pe creste, cu senzația de sete dusă în zeci de minute ce adunau kilometri la înălțime. Traseul GPX furnizat a fost parțial respectat prin marcaje. Prin vecini contează sursele naturale de apă. De ce nu și la noi? Să fie alegerea noastră. Informația contează și chiar face diferența.


Mulțumim voluntarilor pentru implicare, poate mai lucrăm puțin mai mult la partea de organizare. Ne-am bucurat și a treia zi de natură. Am mai fi stat. Locația de campare este foarte faină, oportunitea de a ne aduce aproape în aceste vremuri este apreciată. Mulțumim pentru concertele live, opțiunile de a servi masa sau băuturile calde.

Felicitări tuturor pentru rezultate, dar mai ales pentru rezistență mai presus de statistici. A fost o cursă grea, Făgărașul e dur, dar splendid. Încă caut prin pun'Guță articolul sportiv promis din kit. Nu a fost să fie. Nici articol, nici scuze. Medalia este personalizată. Motivație pentru prezență. Cu altă ocazie nu aș mai pune gaj pe promisiuni.


Mai bine o alergare în autonomie completă, decât o luptă de supraviețuire printre nori. Am experimentat o porție ultra din scena Făgăraș Rocks alături de oameni frumoși, curajoși și încrezători, cu cadre imortalizate și zâmbete la înălțime. Aș mai reveni. În alte condiții. Poate la curse mai scurte, să mă bucur (și) de alte activități.