Anul de grație douăzeci douăzeci avea să mă aducă în prim plan la Smida în Apuseni cucerind noi teritorii marcate în pași de alergăceală. Da. Ar fi trebuit în vremuri normale să fie o experiență savurată în Transilvania cazați sub bolta miliardelor de stele, alintați de acorduri de jazz în toiul verii. O pandemie globală avea să (re)scrie însă altfel povestea.


Era una din duminicile planificate, dedicate cu prioritate pentru Smida Trail Adventure Run in Transylvania, înscris la tura lungă de aventură (a)dusă de la Cluj în Apuseni. O nouă competiție matinală purtată pe drumuri forestiere, asortată grație naturii cu noroi și verdeață pentru zeci de ale(r)gători amatori sau legitimați, la federație.

Cumva, a treia ediție a păstrat simbioza între iubitorii de natură, sport, cultură și distracție și a trecut testul rezistenței. Cu ploi promise în prognoze ne-am aliniat la start pentru porția de fugă. Jazzul a fost amânat pentru la anu'. Am alergat un alt semi permis cu o zi înainte, cât să adun un nou maraton pe poteci la înălțime. Cu ploi și rute scurtate.


Smida rămâne o oportunitate excelentă pentru concurenți, familie și prieteni de a face mișcare, de a petrece o zi de vară sau chiar o mini vacantă la munte. Am campat aproape de start cu o seară înainte. Am preluat kitul de concurs și am studiat traseul. O joacă în pași de fugă. Un traseu ușor, cu noroi și pietre, foarte bine marcat, alergat fără emoții.

La start am fost alintați de Decathlon cu geluri, săruri, batoane și alte bunătăți. Un real răsfăț pentru nivelul acestei curse. Un gel am primit și în kit, alături de tricou și un buff personalizat tare fain. Am pornit în prima linie, al doilea val de zece alergători aproape de ora zece. Am ales să alerg amator fără nici o presiune, să mă bucur de natură.


S-a păstrat distanța. Prima parte din traseu a fost comună cu cea de cros, astfel că depășirile au fost multe. Cei legitimați s-au dus destul de tare pentru un loc în statistici. Alergasem deja un alt semi. Eram aici doar să descopăr în maxim trei ore tura lungă. Urcarea promisă nu am resimțit-o. La vale m-am dus iute. Noroiul amortiza contactul cu pietrele.

Mă simțeam chiar bine, corpul reacționa excelent, genunchii nu i-am simțit pe coborâre. Stropii de ploaie asortați pe alocuri cu o perdea fină de ceață ne-au menținut la rece. Am alergat fără muzică și fără grija telefonului asortat cu stropii reci scuturați din norii cenușii. Totuși tricolorul a fost surprins în cadre imortalizate atent de prieteni.



Mulțumesc Cristian. Recuperare rapidă și fie să ne revedem voioși la un selfieee pe alte trasee montane. Punctele de hidratare dese ne-au alintat cu apă, izo și felii duuulci de pepene roz la aproape cinci kilometri. A fost tura luuungă de doar 23 de kilometri alergată pe traseul marcat, asortat cu punctele de hidratare dese și voluntarii voioși.

Mulțumesc frumos Adina pentru invitație, voluntarilor pentru zâmbete, dar și pentru fotografiile oficiale. În această zi am fost (doar) un amator ce a alergat noi cărări montane. M-am bucurat de un semi mai presus de statistici cât să ajungă pentru o experiență relaxa(n)tă duminicală prin ploaie premiată cu o medalie de finișer, cochetă, intrată la apă.


Gulyaș-ul fu delicios. Aș reveni cu altă ocazie să mă bucur de natură fără ploi, cu ochii pierduți printre stele, alintat de acorduri de jazz, de toată experiența ce o poate oferi acest loc în alte vremuri care cândva păreau atât de normale. Deocamdată ne mulțumim cu ce am putut avea printre reguli și restricții. Mulțumim Smida. Fu fain.