Da, orașul din piatră albă, capitala vecinilor moldoveni, a fost la finalul lunii septembrie gazda celei de a cincea ediții ale celui mai important eveniment de alergare pe plan local. Pentru a doua oară am avut de ales între vecinii bulgari sau cei moldoveni. De data asta, am onorat ambele invitaţii de fugă învârtind covrigul vreo cinci sute de kilometri.



Decorul clădirilor deschise, construite din calcar, așezate pe culmile variate, au asigurat terenul de joacă pentru pașii sprinteni ai alergătorilor. Am savurat câteva cadre panoramice, chiar dacă fuga ne-a prins în hora a patru ture, după posibilități. Străzile cucerite de paşii noştrii închise traficului au fost mai restrânse, dar animate.

A patra țară s-a aliniat în palmaresul personal, cel al alergărilor ca pace(make)r, fiind iepure pentru participanţi, fie ei la zece, semi sau maraton, donând energie și voioșie. Am alergat capitala animată de voluntari prezenți zgomotoși. Fuga în ture oferă (poate) o vedere mai bună, cu mulţi alergători, când aglomerația pașilor este mai mare.


Ce face un astfel de iepure? Aleargă cu un ritm constant, astfel încât să termine cursa împreună cu cei care îl urmează într-un timp prestabilit. Majoritatea alergătorilor profită de un ritm de încălzire ce se întinde pe mai mulți kilometri, după care turează motoarele la maxim. Sau pot pleca prea tare la început şi îşi pot frânge aripile pe traseu.

Ultimul pacemaker este faimos la alergările lor competiţionale. Aplaudat şi aclamat, personajul încheie anduranţa maratonului. Costumat cu coasa, aleargă cel mai încet, pentru a termina în timpul limită cele șase ore ale maratonului. Terminai în spatele lui, erai descalificat. Astfel, alergătorii aveau un motiv în plus să alerge mai repede. Tare, nu?


Moldova este renumită pentru licorile din vii. Aproape de capitală, la Cricova, poate fi descoperit la pas și degustare, cel mai mare complex subteran viticol. Aici are loc la început de an o competiţie pe care aş vrea să o alerg pe viitor. Vedem, dacă va fi la anu' sau la mulţi ani. Mai ales după experienţa prin salină premiată cu un bulgăre de sare.

De data asta, matinal, unul din ritmurile motivaționale de alergaceală ascultate pe traseu, fără fir, într-o cască, pentru a savura și atmosfera de sărbătoare, poartă semnătura autohtonă Zdob şi Zdub. Un strigăt pentru bucuria noii zile. Poate fi (re)ascultat mai jos. Aviz amatorilor, poate da poftă de ţopăială și dans, nu neapărat de fugă.


Alergasem ieri, cu o zi înainte, la Ruse returul crosului sprinten de 15K pe podul Prieteniei, între Bulgaria şi România. Asta e altă poveste. Pornisem spre Moldova destul de târziu, după prânz. Inevitabil, aveam la orizont peste juma de mie de kilometri, traversând de la sud, spre nord-est toată Români(c)a. Dar, eram doi șoferi aliniați la drum.

Pe partea asta moldovenească a Prutului majoritatea localităţilor au limita de 70. Cele şapte ore estimate erau în grafic. Puncte de trecere a frontierei cu vecinii sunt mai multe. Am ales să trecem Prutul pe la vama Albiţa. Nu erau multe mașini, dar am trecut prin mai multe puncte de control ce au consumat aproape o oră cu formalităţi vamale.


Trecerea vamei este după noroc. Poate noi ne-am obișnuit să trecem rapid la bulgari. Trecerea și aici se poate face cu cartea de identitate, dar e recomandat pașaportul. Astfel se aplică viza de intrare-ieșire și tranzitul pare mai rapid. Drumul spre capitală este direct, pe magistrala M1, un drum accesibil pe limita de 90 până spre destinaţia urbană.

Ruta este diferită, bine marcată, pe dealuri, cu arbori, cu întinderi cu vii și livezi. Peisajul îmi aduce aminte de experiența de la Istanbul. La intrarea în capitală, GPS-ul emitea alerte de camere frontale. Se pare că orașul ar fi monitorizat în marile intersecții prin camere foto ce (sur)prind traficul maşinilor în cadrele autorităţilor. Interesant.


Asemeni fiecărui stat cucerit la volan, tranzitarea presupune (și) achiziția unei vignete, ce reprezintă taxa de drum pentru utilizarea căilor de legătură naţionale între localităţi. Am achiziţionat online vigneta fără griji. Chiar recomand achiziția în avans din ţară a vignetelor, pentru a nu mai irosi timpul la vamă pentru a plăti taxele de drum.

Au acces la servicii online şi moldovenii, nu doar bulgarii sau ungurii, chiar dacă apartenenţa lor la uniune este timidă. Cazarea a fost aleasă aproape de zona de start. Complexul pare favorit studenților, una din universități era aproape. Plata se făcea în leuți moldovenești, scoși din bancomat, de vreo patru ori mai inferiori ca ai noștri.


Locația de cazare ne-a purtat înapoi în timp, în vremuri ce par demult apuse. Camera disponibilă era curată, dar oldieee. Renovată recent avea totuși un mix de mobilier și tapet aplicat pe pereți din anii optzeci, dar și termopane și ppr la instalații. Televizorul cu tub și purici era exact din peisaj. Am dormit bine, până dimineață.

Cursele de copii, dar și pasta party au avut loc sâmbăta. Am ales să alerg și la vecinii bulgari, astfel că le-am ratat. Kitul de concurs personalizat, destul de generos a fost ridicat sâmbătă de colegii de ritm de la patru ore. Acesta putea fi ridicat după preferințe şi în dimineaţa cursei. Mi-au dat emoţii colegii. Au ajuns mai târziu faţă de ora anunţaţă.


Ora nouă a fost startul la fugă. Un start comun pe poziții în aglomerație. Trecuse aproape un minut până am trecut pe covor și încă câteva până am ajuns la ritmul de 5²⁰, ținta alergătorilor către finiş în timpul propus. La această competiţie, deşi e certificată AIMS nu am remarcat bornele kilometrice, utile nouă pentru sincronizare pe traseu.

Poate au lipsit pentru că marcajul putea dezorienta alergătorii. Alergam în ture. Nici brăţări de pacing nu au fost furnizate. Am venit din ţară însă cu ele pregătite, pentru mine, pentru cei doi colegi români. Ştiam că sunt utile, pentru a ne sincroniza timpii de pe ceas cu cei estimaţi per kilometru pentru a avea un ritm cât de cât constant de alergare.



Primele două cercuri (citând localnicii) au fost mai aglomerate. Prima tură a (a)dus alergătorii urmând aripa mea lejer sub 55 de minute. Cerul părea cucerit de nori. A doua tură a (a)dus semimaratonul aproape de 110 minute. Pe această porţiune un vânt destul de nervos, mi-a scos vela din ham. Urma să o port în mâna dreaptă și să mă adaptez traseului.

Tura a treia ne prinde sub un cer senin și un soare încins la miezul zilei. O parte din cei de la maraton sprintaseră. Alţii deja trăgeau frâna, răpuşi de căldură. Era o porţiune de urcare unde încetinisem puțin ritmul pentru a acorda un avantaj de timp (și) celor din spate. I-am dat bice apoi, trebuia să ajung la final în timpul estimat de fugă.



Pe ultima tură prind din urmă pacerul de la 3^H30. Ori plecase prea tare, ori menţinuse un ritm mai jos o porţiune prea mare pentru a ajuta pe alţii. Se pare că, deşi se pregătise mai bine de jumătate de an pentru acest ritm căldura l-a doborât. Și-a dus vela la finiș la câteva minute după mine, vizibil epuizat. Am alergat câte unul fiecare limită.

Andreea, pacerul de la 4^H00 alerga primul ei maraton ca iepuraş. Maratonul nu reprezintă chiar două porţii de semi. Mai ales în ture şi cu ceva diferenţă de nivel. Ea a ajuns cu aproape jumătate de oră întârziere. A riscant să alerge tare pe un traseu nou, necunoscut. De asta mă înscrisesem la patru ore. Pentru o rezervă de timp.


După alte două maratoane alergate astfel în ritm relaxat la patru ore, de data am cedat locul Andreei, punându-mă în arenă cu un timp mai sprinten. Chiar și pentru mine finalul a fost solicitant, câțiva cârcei cereau controlul gambelor, reducându-mi un pic avântul pe ultimele sute de metri. Estimările erau corecte, traseul însă a fost mai lung.

Eram în grafic, am dus la final maratonul în timpul estimat, traseul real a fost mai lung cu patru sute de metri, aducând un plus de două minute peste timpul estimat în statistici. Ma adăugăm și două sute de metri diferență de nivel. Nu puteam anticipa asta fără bornele kilometrice, bazându-mă doar pe ceasul de alergare şi brăţara de ritm.



Ne-a plăcut mult experiența. Am savurat un eveniment fain, surprinzător de bine organizat, amuzat de urale moldovenești. Haaai, dăi foială! Poate cu altă ocazie reușesc să prind și pasta party. Voi savura (și) hidratarea cu vin și plăcinte. Blonda înspumată regulamentar oferită generos în kitul de participare n-am ratat-o a doua zi, în Români(c)a.

Mulțumesc Alexandra pentru șansa de a alerga ca iepuraș (și) acest maraton urban. Mulțumesc fotografilor pentru cadrele colorate, dar și celor care au alergat în ritmul pașilor mei. Mega mulțumesc Luizei pentru fotografii și susținere. Suporterii mei dragi, alături (şi) în această aventură, bucuroși de plimbare şi alte cadre prinse sub lentilă.



Felicitări organizatorilor. Toată atmosfera a fost animată, iar premierea a fost după cursă, respectând toţi alergătorii. Bravo. Rareori se întâmplă asta pe la noi. Închei acest weekend cu 57 de kilometri, alergați în 25 de ore. Urmează o altă experiență de o sută de minute ca iepure în capitală. Dar mai înainte, o altă experiență relaxată de fugă la Cluj.