Recunosc. Vine un moment pentru orice alergăcios relaxat sau competitiv când mirajul maratonului se aliniază la orizont. Muntele mereu surprinzător poate fi locaţia perfectă pentru a depăşi noi limite, dar şi de a le consolida pe cele vechi. Drumul de la mare până acolo în Apuseni cere cel puțin vreo zece ore pe drumurile patriei.


Era prima mea vizită în Apuseni. Traseul se anunţa a fi sălbatic. Wild Race este o cursă de alergare montană ce se desfăşoară de regulă în prima parte a lunii august, în masivul Vlădeasa din munții Apuseni, în Răchiţele, Cluj. Aici liniuţele de semnal abia rezistă la limita supravieţuirii, favorizând din plin conectarea cu natura alături de prieteni.

În primul an am alergat crosul. A fost prea scurt, mai scurt decât mă aşteptam. Dar, mi-am propus să revin la anu' în Apuseni, să repet experienţa sălbatică pe traseul semimaratonului. Doar că, surpriză. Anul următor, în 2016, competiția era organizată la final de luna iulie, exact de ziua mea. O ocazie de a savura experienţa epic. Primul maraton. Montan.


Ştiam că va fi un test de anduranţă. Aveam unele emoţii legate de traseu, de capacitatea de a duce la bun sfârşit o astfel de provocare. Crosul alergat anterior mi-a deschis apetitul pentru poteci montane. Săptămâna ce a urmat, am alergat primul semi montan. Nu a fost o experienţă prea plăcută, pe un traseu deviat, finalizat în trei ore.

Acel semi a venit prea curând. La finalul anului am crescut distanţa treptat la malul mării. În 2016, am alergat competiţional din nou semimaratonul pe nisip la Maratonul Nisipului. Relaxat. Sub două ore. A urmat prima experienţă de alergare în echipă, ca pace(make)r. Graţie lui Adrian, aveam de parcurs un maraton cu diferenţă de nivel.


Am abordat anduranța în două porții de semi. Traseul de maraton trecea pe lângă cascada Vălul Miresei, lângă peşteri, ajungea la Pietrele Albe şi urca pe vârful Vlădeasa, trecea prin grote şi zone cu lanţuri şi corzi, podeţe şi scări din lemn. Trebuia doar să să mă las purtat de magia peisajelor ce urmau să fie dezvăluite sus, la înălţime.

Primul maraton montan, dar şi majoritatea alergărilor de atunci, au fost în mare parte sponsorizate de BIO-TECH, o companie din domeniul în care lucram în acea perioadă. Mircea, rămâne unul din oamenii speciali care m-au susţinut, pentru a mă bucura de fiecare experiență. Mulțumesc. Ideea de sponsorizare este binevenită. Un mod de promovare.


Ca alergător puteam asigura vizibilitate atât în timpul competiţiilor cât şi prin imaginile după eveniment. Legal, regimul sponsorizărilor presupune în (mare) parte afilierea la un club sportiv. Poate că, asta a condus la legitimarea mea la un club. Paradoxal aș avea mai multe avantaje ca (şi) amator. Legitimat, sunt de plătit taxe inutile.

Vremea părea un pic nehotărâtă. Startul maratonului mă prinde cu câtiva stropi. Până la cascadă însă aveam cer senin asortat cu nori albi, pufoși, gata să condimenteze orizontul. Primii kilometri îi experimentasem deja la cros. Apoi începea urcarea către cer. Poteca ne aducea pe un versant abrupt, tocmai bun de pus în cadre sub lentilă.


Pas cu pas, adunam kilometri. Peisajul era în continuă schimbare, trecând succesiv de la rocile albe, luate sprinten la pas, la potecile întortocheate, verzi, aromate de falnicii brazi, momente bune de a savura alergarea, țopâind din loc în loc, pe coborâre. Ne-am despărțit de cei de la semi. Urmam marcajele, dar eram singur pe traseu.

Încă mai puteam continua. Simțeam tălpile cum ard, dar și genunchii, de pe coborâre. La un moment dat, dau în calea mea de o turmă de oi. Câini ciobănești erau străjerii turmei. Trebuia să continui. Auzeam cum mârâiau. Simțeau frica mea de câini. Trebuia să depășesc momentul. Câteva La-La-La-uri cu voce tare mi-au dat curaj să merg mai departe.


La pas am urmat poteca printre ei. Câini începuseră să dea din coadă, lâsând în urma pașilor amenințarea unei mușcături. Ultima parte din traseu m-a adus spre grotă, urcând trepte de lemn. Interesantă pe traseu trecerea prin grote, chiar dacă ieșirea de acolo e târâș. Urcarea spre grotă este abruptă sprijinit de lanțuri. La ieșire era imortalizat momentul.

Primul maraton a adunat după statistici, aproape 40 kilometri de alergare montană, cu încă vreo doi ca diferență de nivel, la a 35-a aniversare. Am avut parte de o experiență de fugă asortată cu cățărat, coborâri abrupte, poteci înguste, printre stânci, prin grote, cu scărițe, cu tufe cu zmeură și bălți cu noroi. Aderența pe traseu a contat.


După primul cros montan și primul maraton, tot montan, iată că am bifat la linia de finiș și traseul de semi. În Apuseni am alergat toate cele trei probe competiționale. Din decorul anului trecut, am avut parte de un traseu sălbatic, pitoresc, dus în pași voioși de alergăceală pe o vreme promisă mofturoasă către linia de finiș.

Chiar dacă acolo sus poteca a fost alergată preponderent pe rocă udă, urmând calea prin iarbă și noroaie, m-am bucurat de experiență și de urcarea către Pietrele Albe, de trecerile prin grote, savurând potecile colorate și întortocheate, tufele cu fragi și zmeurică acrișoară, toate adunate într-o sâmbătă de august, însorită și răcoroasă.



RunSilvania Wild Race este o experiență faină de a petrece alături de familie sau prieteni întregul final de săptămână. Invitația nu aduce doar concursul în sine, ci și traseul de tiroliană peste cascadă, concerte folk sau bucuria unor momente relaxate la un foc de tabără. Ratasem anul anterior tiroliana. O altfel de experiență la înălțime.

Am experimentat pe rând, mai întâi Luiza, apoi eu, cu ceva emoții, peste cincisute de metri de tiroliană, prinse printre copaci, în șapte puncte, la zeci de metri deasupra văilor și apei. Medaliile de finiș erau oferite la premiere fiecărui participant în parte în aplauze. Mi-a plăcut ideea, experimentată și acum câteva săptămâni, la Bate Toaca, altă poveste.



Am completat experiența cu o sesiune de revenire în pași plimbăcioși către cascadă. A fost fain, departe de liniuțe de semnal și agitația urbană, cazați la pensiune sau la milioane de stele. Am fost iertați de ploi, a fost o plăcere să revin la Răchițele, chiar dacă am alergat la semi. Prognoza meteo cu ploi zgomotoase de anul trecut ne-a ocolit la final.

Mulțumim organizatorilor și voluntarilor pentru implicare, pentru veselia de pe trasee și pentru bunătățile de la hidratare, dar și pentru cele de la final. Seara la apus, după premiere, ne-am aromatizat cu Slana Party, perpelite după gusturi, la focul tradițional de tabără. Am savurat cântece în acorduri de chitară și vioară, licori hidratante și voie bună.


Oficial înscrierile la fugă s-au încheiat. Întreabă, negociază, (poate) se vor mai găsi câteva locuri disponibile la fața locului. Medalia de finiș de anul acesta este aparte. Unică, asemeni locului. Indiferent de traseul ales experiența sălbatică merită atenția pașilor. Mă simt norocos că acolo, printre ardeleni, am alergat (și) primul maraton, în Apuseni.