Undeva în inima munților este rescrisă an de an o frumoasă poveste epică. Parte din
Circuitul Carpaților, ajunsă în acest an la a opta ediție, această
competiție te invită la experiență aparte
în alergare. Cum treci
Carpații, la aproape treizeci de kilometri de
Sibiu ești cuprins de culorile vibrante ale naturii, de vraja locului, de
Păltiniș, în inima Cindrelului.
Locația aleasă, chiar aici, în prima staţiune montană românească, te poartă înapoi în timp, spre vremuri de legendă alintat de mirosul de brad ce îmbrăţişează potecile întortocheate. Fie că pornești în drumeție sau sprinten, în pași de alergare spre vârful
Cindrel o dată ajuns sus vei fi răsplătit de munte. Vei gusta din libertate pe creste deasupra norilor.
Hai, ia o gură din apa rece de izvor, gustă din fructele de pădure. Fugi. Lasă doar urma pașilor tăi pe culmi către creastă. Răsplata de la înalțime, tabloul zugrăvit în fața ochilor tăi, te va duce spre vremuri străvechi. Un relief glaciar aduce în prim plan nuanțe de smarald zugrăvite de
lacul Iezerul Mare în culori de poveste prinse în cadre pentru amintiri.
Era chiar aniversarea zilei mele de naștere acum trei ani, când am aflat că
Cindrelul chema alergătorii pentru o nouă filă de poveste. Primul maraton alergat a fost sălbatic, în
RunSilvania. Dar asta e altă poveste. Chiar dacă pașii m-au purtat prin
Apuseni pe poteci montane, o parte din mine ar fi vrut ca aici să mă bucur de prima anduranță
în alergare.
Anii ce au urmat m-au (a)dus pe cărări
balcanice, alergând prin vecini aproape de
Razgrad, la prima vizită acceptând primul
DNF. Am revenit acolo anul trecut bucurându-mă de porția de semi. Mdaaa, ce nu ne omoară, ne face (și) mai puternici. Acum mai e puțin și Cindrelul va fi iar sub ocupația pașilor. Câteva zile pentru un
loc pe lista de start.
Sunt puse în scenă trei trasee după posibilități. Peisajul alpin cu trasee acesibile şi pitoreşti, voluntarii entuziaşti şi susţinătorii, fructele coapte și bunătățile oferite de organizatori îți vor oferi o experiență unică, cu adevărat memorabilă. Este dimineață, se simte aerul curat de munte. Păsările cântă, roua deja a sărutat iarba crudă.
Stațiunea se trezește la viață, zgribulită, gata de start. E muzică, tricouri cu motive populare, zâmbete, încurajări, primele emoții. Traseele se desfăşoară pe drumuri publice, drumuri forestiere, poteci turistice marcate, poteci de munte nemarcate, dar semnalizate atent de către organizatori pentru toată perioada desfăşurării acestei competiţii.
Startul şi sosirea sunt ca de fiecare dată, în staţiunea
Păltiniş. O mare parte din traseu este inclus în rezervația
Parcul Natural Cindrel, cu peisaje deosebite şi cu porțiuni tehnice ce (te) atrag şi (te) îndeamnă la pași
în alergare. Provocarea
Cindrel pune în prim plan o competiţie sportivă de alergare montană, privată, organizată de Asociația
PeDale Sibiu.
Competiţia are 3 probe de concurs, fiecare gata de atac, în pași sprinteni de fugă, după preferințe. Ești
așteptat cu mic, cu mare, dar mai ales cu mult entuziasm să te
înscrii la oricare din probe, aventura este garantată.
Traseul de
semi cu un grad mediu de dificultate, are aproximativ douăzeci de kilometri cu o diferenţă de nivel de +1100 metri.
Traseul de
maraton (
vezi harta), preferat de alergătorii profesioniști, cu un grad ridicat de dificultate, are aproximativ patruzeci de kilometri cu o diferenţă de nivel pozitivă de +1850 metri. Condițiile de participare, probele de concurs, categorii precum și alte informații organizatorice sunt prinse în
regulamentul disponibil pentru consultare.
Cursa
Familia ÎnAlergare poate fi traseul preferat de copii și părinți, o cursă dedicată familiilor și are ca scop promovarea mișcării în familie pe o distanță de aproximativ cinci kilometri. În echipă, un adult și (cel puțin) un copil vor pleca într-o aventură prinsă într-o vânătoare de comori, în competiţie pentru a descoperi zona istorică a Păltinişului.
Pentru cei mai curajoși, podiumul așteaptă să fie complet la liber sau pe categorii de vârstă. Dar indiferent cât de sprinten vrei să fii, acordă-ți câteva momente și bucură-te de natură, acolo unde vei fi parte din peisaj, parte din poveste. Bucură-te de o fotografie, de un zâmbet, de prietenii vechi și noi ce își urmează pasiunea pe aceleași poteci alergate.
Cronometrarea efortului sprinten se va face la secundă de către arbitrii aflaţi în puncte strategice de control. Va fi declarat câştigător, evident, cel care va ajunge în cel mai scurt timp la punctul de sosire după parcurgerea traseului probei la care participă. Echipamentul obligatoriu implică în principal, purtarea numărului de concurs primit de la organizatori.
Echipamentul recomandat? Păi, pantofii de alergare montană, haina de ploaie, bidon de apă, căciulă sau bandană, oricare din aceste articole, devenind obligatorii în condiții de vreme rea, așa că nu strică să fie în bagaj înainte de start. Este o alegere dificilă unde voi alerga la finalul lunii pe poteci montane. Să fie oare tot prin vecini? Sau o nouă tură mioritică?
Să ale(r)g și eu acest ținut de poveste și să gust o mică porție din magia Cindrelului? Motivele populare de pe tricourile de anul trecut au făcut senzație, incusiv pe alte meleaguri. Plăcinta cu prune (zic unii că) a fost delicioasă. În
fotografii, chiar dacă a plouat anul trecut, în a doua parte a zilei, am văzut doar zâmbete și mii de emoții dezlănțuite.
E ceva magic acolo și va veni și vremea când voi duce pașii de alergăceală pe aceste poteci, cucerind acel teritoriu de poveste. Hai și tu la munte. Mai e puțin, mai sunt doar câteva zile în care poți reveni sau cuceri noi teritorii.
Înscrierile (încă mai) sunt disponibile. Sănătoși să fim, vreme bună să avem. Petrecere va fi din plin
în alergare.