A doua zi, după sesiunea de
semimaraton pe poteci montane la
Brașov povestită
aici, pe o vreme mohorâtă și mofturoasă, am luat startul la o alergare sprintenă la început de aprilie... organizatoric competiţională... alături de aproape nouă sute de alergăcioși la proba de zece kilometri, aflată în acest an la a patra ediție.
Pentru mine... începutul de aprilie 2015 a marcat
primul cros competițional de zece kilometri la
Maratonul Nisipului. Apoi... după aproape o lună și jumătate de (la) nisip, am experimentat
primul cros de zece pe asfalt la
Maratonul Internațional Brașov. Astfel că... a devenit o tradiție să aniversez fiecare an de alergare prin (cel puţin) un
cros de zece sprinten.
Iar
Bucharest 10K & Family Run deja reprezintă o bornă pe care o tot bifez în ținta unui nou
personal best. De ce la 10K? Pentru că reprezintă pentru mulți dintre alergătorii amatori sau profesioniști proporția optimă între anduranță și viteză.
Am bifat startul din capitală la începutul lunii aprilie cu
a doua ediție, cea din 2017, cu un prim
personal best de
42'43". Anul următor... (poate şi) condițiile meteo de la jumătatea cursei m-au adus cu dificultate asemeni multora la finish... cu un timp oficial de
43'16" ...cu vreo
treizeci și trei de secunde sub timpul net oficial marcat la linia de finish anterior... mdaa, da, sunt doar câteva secunde.
Astfel că... după semimaratonul de ieri... de data asta estimam un target sprinten personal sub 45' urban... totuşi cu relaxare sau nu... asta e o cursă de viteză cu testare periodică a nivelului personal de fugă spintenă. Astfel că... fuga, fuga pentru un loc mai bun în statistici.
Traseul integral pe asfalt trece prin faţa uneia din cele mai emblematice megastructuri din lume...
Palatul Parlamentului... despre care zice
Wiki că ar fi doua cea mai mare ca mărime, dar cea mai grea și cea mai costisitoare clădire administrativă din lume. Hmmm... interesant.
Traseul crosului este măsurat şi
certificat oficial de către
AIMS / IAAF - International Association of Atheltics Federations ceea ce face ca rezultatele tale pe o distanţă omologată atletic internaţional pot fi tocmai bune de a (te) motiva să alergi pentru statistici.
Dar surpriză... alergând cu unii din cei mai vechi
papuci entry level cu aproape două mii de kilometri la bord, am bifat un nou
personal best pe această distanță... pe o vreme închisă, răcoroasă, cu ceva vânt nervos. Am plecat printre primii la start și am dus pas cu pas distanța competițională către linia de finish.
Tragem linie și avem pentru statistici un timp oficial
41'46" ...timp oficial net real pe cip
41'45" ...poziţia 47 din 892 la Open, poziţia 18 din 218 la M35-44, cu un ritm mediu undeva la 4'10" per kilometru.
Una peste alta... m-am bucurat de alergăceală sub culorile
adidas Runners Bucharest, dar susținând campania
#BoodFluencer / N-avem Sânge și am prins sub lentilă oameni frumoşi, prieteni vechi și noi, zeci de fotografii, puncte de alimentare și hidratare cu susţinători energici,
voluntari de la
Crucea Roșie plasați strategic pentru acordarea de prim ajutor la nevoie.
A fost o cursă cu tradiție organizată pe străzi bucureștene... adunați în parcul
Izvor la concurență de data asta cu alt eveniment gratuit.
Felicitări tuturor pentru
rezultate.
We run as one ...part of the game!
...alergat cu Kalenji Ekiden Active One Black-Red
...monitorizat cu TomTom Spark 3 Cardio