Fiecare dintre noi, alergăcioșii, avem o perioadă aniversară... atunci când... cu fiecare an ce trece... mai adaugăm o verigă la experiența personală. Așa e (și) în viață, cu orice activitate pe care o faci din pasiune.

La mine... finalul lunii martie marchează de fiecare dată... câte un an adăugat de experiențe faine, vizitând locuri impresionante și cunoscând oameni frumoși și voioși... legând inevitabil prietenii vechi și noi.

Dar... sunt anumite experiențe pe care oarecum ai vrea să le amâni... poate pentru că din (anumite) motive personale, consideri că nu (se) merită. Dar... reversul medaliei... tocmai acea experiență devine un țel pe care vei vrea... la un moment dat... să il bifezi, doar pentru a-l subjuga în palmares.


Nu... nu e vorba neapărat de experiența în alergare... de acei kilometri pe care ar trebui să îi parcurgi în contul tău... pentru a finaliza cu succes un maraton pe nisip. Ci de motivația... de a alerga acel maraton... de a o lua de la capăt a doua tură de semi... atunci când... cea mai mare parte, care aleargă cot la cot cu tine... se duc victorioși către linia de finish.

Despre Maratonul Nisipului... competiția de anduranță de la malul mării Negre, ce are loc direct pe plajă, alintați de briză, acompaniați de pescăruși și valurile zgomotoase ale mării, am (mai) scris zeci de rânduri, cu mai multe ocazii... ultima oară, cu puțin timp în urmă aici.


Acum cinci ani... alergam crosul popular de cinci kilometri, acum patru ani... alergam primii zece kilometri... următorii trei ani, am (tot) bifat la rând semi-maratonul... și deși am zis că nu (se) merită alergat în două ture de semi solicitantul maraton... l-am trecut în palmares... am scăpat de o grijă.


Mdaaa... m-am bucurat la final de mărțișor de experiența de anduranță a maratonului pe nisipul tocat, o vreme frumoasă, însorită, o briză timidă și o mare de alergaceală, majoritatea gata... gata... să bată statistici personale competiționale.


Maratonul ăsta a fost cum mă așteptam... solicitant, cu nisipul mărunțit pe majoritatea traseului, dacă la dus erai cu briza în spate, aerul era deficitar... dacă schimbai direcția, te plesnea în față răcoritor.


Dar... cel puțin pe prima tură... am alergat cu spor și veselie... am avut-o pe Violeta aproape... cu care am tot alergat kilometru cu kilometru. Felicitări ei pentru ambiție... anul acesta a terminat semimaratonul sub 1h50... a treia alergăcioasă în statistici la general și prima la categoria ei de vârstă.


Dar... am bobinat kilometru cu kilometru, cele două ture și am trecut linia de finish atunci când cronometrul s-a oprit pentru mine la fix 4h01'20". Am estimat undeva destinația călătoriei de la malul mării la o durată de alergăceală strânsă la (sub) patru ore, în condiții decente. Doar că... au (cam) lipsit, mulțumită înotului solicitant prin dunele de nisip.


Am reușit totuși, să mă mențin undeva în topul clasamentului... ușor, ușor, relaxa(n)t am ajuns în primii 22 maratoniști din cei 85 de finaliști, care au trecut linia de finish în timpul limită de șase ore.



Organizarea a fost destul de bună... sunt multe ce se pot îmbunătăți... dar asta e o altă poveste. Am avut parte de zonă de masaj înainte și după probele competiționale... ceea ce este un mare avantaj... de care m-am bucurat personal. De asemenea, am avut încă un an în care am putut testa la fața locului glicemia și tensiunea.

Voluntarii... jos pălăria... au fost voioși, energici... punctele de hidratare și alimentare au fost bine plasate... cu de toate... fructe, cuburi de zahăr, jeleuri, ronțăieli, apă, izotonice... de toate pentru toți alergăcioșii. Chiar și sandwich-ul de la final a fost surpinzător de bun... sau a intrat bine după sesiunea de maraton. Mulțumim.


Medalia... turnată și colorată aduce în prim plan o cochilie în forma ediției 6... o amintire foarte bună de pus la loc de cinste, amintind pentru fiecare dintre noi... pașii de anduranță, duși unul câte unul... prin firele de nisip la malul mării către destinația finală.




Mulțumesc suporterilor mei (cei mai) dragi, felicitări tuturor pentru rezultate... le poți consulta și tu aici... la mine target-ul era de a-l alerga în patru ore. Era singurul maraton pe care îl priveam temător de dus la bun sfârșit... dar, l-am lăsat în spate, privind înainte spre noi provocări competiționale.


Am alergat ca și anul trecut cu Kalenji KipRun LD... papuci de fugă despre care poți citi un articol aici... doar că... am făcut o greșeală de începător, neluând șosete tehnice, ci de bumbac... pentru care am fost premiat cu câteva frumoase bășici cu lichid... care îmi amintesc și azi... a doua zi... experiența maratonului alergat.


Deși această competiție este aniversară pentru experiențele personale de alergaceală, nu aș mai face acest maraton, puține șanse să alerg nisipul din Mamaia și anul ce vine.

Am în plan totuși să alerg din nou... a treia oară consecutiv... la final de primăvară desculț pe malul bulgăresc la Kamchia Sands... la vecinii bulgari. Voi lăsa weekendul liber al finalului de martie pentru noi experiențe de fugă pe alte meleaguri... acest maraton a fost (ca) o încheiere a pașilor de fugă la malul mării acolo unde nu demult... era pentru mine... acasă.