Deseori în viață e frumos să visezi. Așa cum poate, este la fel de important să ajungi la linia de finiș. Chiar dacă traseul tău până acolo este uneori asortat cu dificultăți. Da. Este chiar alegerea ta dacă zâmbești dimineață, dacă ale(r)gi pașii să te ducă spre realitate pe bandă, pe ture de alei de parc la zero grade sau pe trasee rupte de pe altă planetă în țările calde.


Gran Canaria a apărut total întâmplător sub lupa radarului meu ca locație pentru alergăceală. Și asta nu neapărat pentru că aveam în plan să bifez vreun traseu în țările calde. La final de an 2016, în ultimele zile de decembrie mi-a venit o idee. O idee destul de nebună. Cum ar fi dacă aș alerga oficial cu alții ca (și) pace(make)r cucerind noi teritorii? Oare se poate?

Sunt oare competiții care acceptă așa, alergători din țări estice fără constituție de balerină și aere de rachetă pentru a fi parte din poveste? Aveam ceva experiență. Am fost parte din echipa națională de iepurași a lui Gabriel Solomon. Mai aveam un atu. Sunt un om voios și comunicativ, plus că eram posesor de vreo trei limbi străine pe care le puteam pune la dispoziție.


L-am luat la întrebări pe fratele Goagăl pe unde aș găsi o competiție care face înscrieri pentru echipe de paceri. Primul rezultat afișat atunci era exact Maratonul Gran Canaria, un eveniment care are de regulă loc în a doua parte a lunii ianuarie, duminica. Astfel am scris o mică poveste de prezentare. Era prima mea carte de vizită. Cu emoții și dorințe de a cuceri lumea.

Alte două rezultate am găsit la acea vreme. Un semi în Copenhaga, capitala Danemarcei. Evenimentul cu tradiție Telenor Copenhagen Marahon are loc în fiecare an în a doua jumătate a lunii mai. Accesul la competiție nu s-a concretizat din motive financiare. Deși am fost acceptat în 2017 invitația nu am putut-o onora la acea vreme, nici anul ce tocmai a trecut.


Nici anul acesta nu voi alerga acolo. La orizont am o nouă experiență aparte, un traseu pe mountain-bike în Prima Evadare. Vom vedea ce va fi în anii ce vor urma. Deşi ideea este încă destul de tentantă. Cealaltă provocare care avea locuri de iepurași era Maratonul de la Veneția. Și am fost primul straniero român acceptat în echipa italiană de pace(make)ri.

Accesul la această competiție mi-a adus în 2017 și o alta. Un (semi)maraton alergat în martie la Treviso în cadrul Maratonului de la Treviso. A fost o experiență faină. Cazați la un convento, alergând printre dealuri cu viță de vie și localități cochete, savurând mai apoi după alergare colorate cupe de gelato artizanală într-o zi friguroasă de martie.


Revenind la Gran Canaria ratasem ocazia pentru participarea din 2017, mai era mai puțin de o lună până la acea ediție. Deja era stabilită echipa pentru acel an. Totuși am fost rugat să revin cu o nouă solicitare pentru la anu'. Doar o formalitate a fost de făcut. Așa că am scris, m-am înscris, am participat, alergând pentru prima dată pe coasta unui ocean.

Am alergat în limita celor patru ore regulamentare primul maraton din acel an, chiar acolo, într-o zi călduroasă de vară, chiar dacă pe atunci la noi mai toate localitățile erau sub nămeți cu grade lipsă în termometre. Aflasem de pe Wiki că pe acolo plouă în medie douăzeci de zile pe an. Adică una, două, hai fie, trei zile pe lună. În rest, vreme frumoasă, însorită de vară.


Să renunț la straturile de haine în plină iarnă chiar părea interesant de experimentat, mai ales în pași de alergăceală. Indiferent de preferințe, recunosc, o primăvară târzie, tot timpul, este un timp ideal pentru a savura viața. Partea nordică are în prim plan Las Palmas de Gran Canaria, o zonă de tranzit maritimă, comercială, preferată de artiști și de pasionații de surfing.

Partea sudică a insulei pare mai atractivă turismului. Regiunea este împărțită în diverse stațiuni cucerite de ansambluri rezidențiale. Cea mai cunoscută stațiune este MasPalomas. Regăsim plaje cu nisip fin auriu, parcuri de distracții, dunele de nisip, plimbări pe cămile și alte atracții. În partea sudică pare ceva mai cald, fiind mai aproape de Ecuador.


Aeroportul este amplasat în partea estică a insulei, undeva aproape de jumătatea distanței. Există curse de autocar rapide, GuaGua Global, ce fac legătura rapid între nord și sud. Am alergat pe coasta oceanului la nord ca (și) pace(make)r. Dar, îmi doream cândva să vizitez și partea sudică, legată generos printr-o rețea de autostrăzi de aproape cincizeci de kilometri.

Acolo am auzit de competiția ultra care avea loc în a doua parte a lunii februarie. Era târziu să mai pot programa o a doua vizită în acel an, chiar dacă era tentantă o aniversare de zece ani specială. Așa că am pus în vizor dorința de a aniversa cei unsprezece ani oficiali în acte alături de partenera de viaţă, asortat cu o alergăceală competițională pe acele meleaguri.


Dacă în 2018 m-am aruncat înainte și am luat biletele de avion de data asta am studiat bine variantele. Am aplicat altă strategie. Ar fi indicat să nu ajungi seara în Gran Canaria, ci dimineața. Oricum ai de făcut escală prin ţări străine. Zboruri directe nu sunt din Romani(c)a. Încă. Deşi tot mai mulţi români iau cu asalt insula pentru paşi de fugă.

Perioada decembrie-ianuarie este ideală pentru zboruri ieftine. Am găsit zboruri ieftine prin WizzAir către Madrid și de acolo prin RyanAir către Gran Canaria. Anul anterior făcusem escală pe zi la Barcelona și a fost destul de epuizant. Pe fugă. Dificil să ne luăm seara dinaintea cursei kiturile şi să ne (mai) bucurăm de ce rămăsese din acea zi la destinație.


Simplu. Una Meta. Un Sueno. A Goal. A Dream. O Destinație. Un Vis. Acesta a fost sloganul ultramaratonului din Gran Canaria, un carnaval de alergare care străbate întreaga insulă pe trasee spectaculoase, abrupte, zone deșertice, peisaje de poveste rupte parcă din poveşti. Şi oameni voioşi care depăşesc limite, (re)trăiesc visuri în pași de alergare.

În cazul meu era simplu. Am ales maratonul. Plănuiam să alerg traseul de 65 de kilometri. Dar, acesta împreună cu celelalte, cel ultra de 128 kilometri, ce traversa toată insula de la nord la sud, dar și cel starter de 30 de kilometri erau toate programate sâmbăta. În zi aniversară. Maratonul era cu o zi înainte, vinerea. Suficient cât să mă bucur de alergăceală.


Alerg. Accept anduranţa paşilor. Scriu despre experienţe. Mă bucur că o parte din aventurile paşilor de fugă inspiră și pe alții. A acceptat provocarea din Asia, participând la Cappadocia Ultra, fără prea multe negocieri. Am scris despre ea un articol. Raza de Speranță de la malul mării, Carmina. A intrat în joc, alături de Aifer și Andreea pentru o nouă aventură.

Felicitări celor trei cucuiete Carmina, Aifer și Andreea. Mai presus de statistici au avut parte de o minivacanță în pași de alergăceală. Au reprezentat cu mândrie echipa tricoloră la traseul starter de treizeci de kilometri, terminând toate trei în același timp fuga în patru ore și jumătate. Chiar dacă cursa lor nu a fost una lipsită de peripeții sau accidentări.



Bravo fetelor. Jos pălăria. Toate traseele, cu excepția celui luuung care înconjura toată insula erau dintr-o bucată, din punctul A în punctul B. Erai preluat de la finiş alături de alţi alergători și erai dus sus, urcat la înălțime pe drumuri asfaltate prin munți către linia de start. De aici eram gata pentru a porni în forță pe poteci cursa către destinația marcată.

Startul a fost dat matinal, aproape de pe cel mai înalt vârf montan din Gran Canaria, de pe Pico de las Nieves urmând să excaladăm în pași de fugă potecile înguste ce străbăteau muntele și apoi să tot coborâm gradual către ocean, într-un traseu sălbatic ce se întindea pe distanța celor 42 de kilometri promiși de organizatori pentru un loc în statistici.


Știu, majoritatea au din start ținta fixată către rezultate, timpi și ritm. Dar eu, ca în multe din experiențele de alergăceală montane, nu am privit imediat către destinație, ci am vrut să savurez din plin călătoria sprintând pe porțiuni și captând sub lentilă pașii în alergare. Au fost multe cadre asortate cu zâmbete, fluturând tricolorul pe traseele variate.

Multe porțiuni au fost destul de periculoase. Dar pantofii de fugă KipRun Trail MT, concepuți pentru anduranță, m-au dus în siguranță la final fără probleme, pe potecile pline de pietre. Dacă cobori pante abrupte se pare că aderența poți să o menții cu deplasarea pe o parte. Astfel ai priză mai bună la sol, evitând să te duci la vale cu tot cu pietrele desprinse sub picioare.



Aventura a fost pe măsură. Iar organizarea evenimentului excelentă, cu câteva cadouri personalizate. Am fost răsfățați de voluntari voioși, alături de mii de alergăcioși pasionați de aventură, gata de a (ne) depăși limite, de a (ne) lua doza de adrenalină din bucuria alergării. Rămân amintiri şi dorinţa de a reveni, de a alerga din nou potecile, către ocean.

Iată că am ajuns la finalul unui traseu ce străbate jumătate de insulă relaxat, ceva mai calculat cu hidratarea și completarea aportului de calorii față de alte competiții. A fost o experiență frumoasă, solicitantă, pe o arșiță de vară asezonată cu o briză oceanică. Undeva la șase ore jumătate doar pentru statistici în limita celor 5-9 ore estimate la înscriere.



Timpul limită pentru oricare din trasee a fost destul de generos. La proba asta de maraton erau impuse douăsprezece ore. Dar şi limite de timp intermediare. Da, jumătate de zi, Această competiție este un carnaval al alergării, al bucuriei pașilor purtați prin peisajele colorate și poteci sălbatice, în fugă sau la pas, fără presiunea unui loc în statisticile oficiale.

Alergarea la înălțime sau prin canioane, pe poteci de pietre încinse de soare nu este ușoară. Erau momente potrivite să o iei la pas, să te hidratezi, să mănânci ceva, să (re)cunoști alergători parteneri de fugă care împart acel traseu cu tine maipresus de religie, culoare, limbă sau obiceiuri. Să urezi succes celui ce te depășeste și un Hai că poți privind înainte.



Deseori organizatorii unui concurs impun un volum de lichide pe traseu. Este important. Eu unul, îmi place să mă simt liber. Mai ales că zbor cu tricolorul și ar fi destul de dificil să țin în mâini sticle cu apă. Experiența anterioară din Asia m-a făcut un umil ascultător. Mai ales între ultimele puncte de alimentare, unde în Valea Roșie am alergat kilometri întregi la limita deshidratării.

Cel mai practic mod de a căra lichide mi se pare o vestă de alergare. Am solicitat pentru testare la maraton (și am primit) de la Decathlon o vestă de alergare. Un articol despre vesta testată poţi (re)citi aici. Aveam două flask-uri (bidoane flexibile din silicon), era suficient rezervorul care vine rucsacul pentru a-mi asigura necesarul cerut de către organizatori.


În kitul de concurs mai primisem un alt flask. Mulțumim pentru el. Un alt accesoriu cerut la testare pentru acest maraton ultra a fost ceasul de alergare OnMove 500. Testarea acestuia a fost una comparativă față de ceasul pe care îl am în posesie, un TomTom Spark 3 Cardio pe care l-am alergat deja mai bine de 5000 de kilometri la mare sau sus pe munte, la înălţime.

Am mâinile destul de subțiri, astfel că nu prea mă împac cu ecranul mare al ceasurilor de alergare. La prima vedere On Move 500 este un ceas bine finisat, bine închegat, chiar dacă nu este rezistent la apă. Poate și de asta îmi place mai mult TomTom-ul că este cu ecranul rectangular. Un articol despre ceasul testat poţi (re)citi aici. După preferinţele fiecăruia.


Asta a fost experiența personală a carnavalului ediției din acest an, semnată TransGranCanaria. M-am bucurat de oportunitate, de aniversarea în pași de alergăceală, nu am fost acolo să trag tare, pentru locul 100-200. Dar poate voi reveni pentru a alerga utra și pentru statistici. Poate de la nord la sud, toată insula, pe traseul clasic. Astfel pot testa alte limite personale.

Felicitări câștigătorilor, celor de pe podium dar și celorlalți alergători indiferent de traseele parcurse și rezultatele marcate în statistici. Se pare că de data asta am fost douăzeci și nouă de români cei care am trecut linia de finish la diversele probe din cadrul TransGranCanaria Ultra HG 2019. Toate rezultatele oficiale din statistici le poți consulta (și) aici.



Data viitoare, te așteptăm și pe tine. Hai să ne vedem la start și să ne bucurăm cu emoții pe traseu, purtând pașii pe poteci, alergând cu zâmbete către linia de finiș. Azi (poate) stai pe margine și ne privești în fotografii. Dar mâine, data viitoare, chiar TU poți scrie povestea. Nu este vorba neapărat de costuri, ci de puțin curaj și (poate) să profiți de oportunitate.